Poezie
Sorbind tăcere și povara dulce a iubirii fără de o
1 min lectură·
Mediu
Beau din povara dulce a iubirii fără de obiect,
Plânge în mine anotimpul tinereții aflat pe sfârșit,
Mai cred în măreția cuvintelor, în valoarea lui „te iert”,
Măsor cu o clipă din viață taciturnul infinit.
Desenez pe obraz splendida revărsare a lenii muntelui
În coaja subțire ce conține sufletul meu,
Opresc a privi în vastitatea materiei să redescopăr simplitatea existenței,
Sufocată sub grămezi de neîmpliniri și durere.
Silabisesc infantil emoțiile ce le degajă cuvântul mamă,
Deschid jurnalul în care regăsesc prima vocală îmbibată în foaia calcinată,
Închid ochii, zâmbesc, aducându-mi aminte de căldură și rostesc tată,
Înmoi degetele în carnea-mi cutremurată
de fiorul de-a murdări pagina cu ceva,
Delirez simțindu-mi glagorele îmbătat de refren și de verbul „a visa”.
Cobor pe Dumnezeu din singurătatea-I abisală
Pe-o bancă să deslușim rosturi uitate,
Să sorbim tăcerea și povara dulce a iubirii fără de obiect
Peste toate și toți presărate.
(14-aprilie-2002)
001815
0