Emil Oanta

Mă lipesc de trupul tău cald Și mă trezesc fericit Din somn sau din vis Sau dintr-un coșmar Și-mi doresc Ca viața să fie compusă numai dintr-o infinitate De fracțiuni de secundă de vis În

Cu aripi arse... Deschide palma și lasă-mă să zbor. Aprinde o candelă Și ascult-o cu volumul la mic. Zâmbește și cântă Și zboară și învață-i să zboare... Din zece poate reuși Unul, Din acel

“A fi, sau a nu fi” Ce sălbatic excluzi un terț De care nu știi nimic... O lume cu două poziții: On/Off Cu două culori: negru sau alb Cu STAS-uri impuse de chip-ul din creier. “A fi sau a

Precaritate Þineți între palmele voastre păroase și mari Ca niște capace de WC-uri Briliante minuscule Și urlați la lună descoperind strălucirea lor... Este-un contrast așa izbitor Încât o

În lungul Sărut... În lungul Sărut Am simțit sub buzele mele Scoarța copacului care te mistuie-ncet Apoi frigul zidului ce se înalță mereu Și când picioarele mi le-am privit Am văzut

Schița inefabilului Etern... Astăzi sunt fericit. Am schițat Inefabilul Cu mai mult Contur În penel decât ieri. Am pus Albul de pescăruș Alături de Negrul scos Din Adâncul Izvor. Apoi am

Evadare Strivit între X și un număr concret, Încerc să găsesc o oază-n deșert. Vulturii se rotesc Și fariseii îmi prezintă lacuri imense la infinit. Alerg, șchiopătez și mă târăsc Având

Mincinosul nebun Poetul este cel mai mare mincinos. Te încântă cu vorbe frumoase Și vezi în mintea ta ce îți recită el Uitând că tu i-ai adus mai devreme o veste Pe care el o cântă, o râde, o

E tu, B... Zâna cea bună a copilăriei Mi-a șoptit “Te iubesc” și-a plecat... Luna mușcată de zi Și ea mi-a șoptit “Te iubesc” și-a plecat... Acum o zi și tu mi-ai șoptit “Te iubesc” Oare

Devenire Cu dalta gândului sculptez O literă timidă dintr-un crez Care-ntr-o zi va deveni cuvânt, Fir de nisip, în depărtări de vânt...

Mai avem de plătit... Mai avem de plătit un tribut vieții, Și tinereții și patimilor. Mai avem de plătit un tribut adevărului Frumuseții și purității. La răscruce de timpuri Să mai sperăm că