Elisabeta Graur

”A fost odată un soldat,/Frumos și ne-nfricat,/Dar el era o jucărie:/Soldatul de hârtie…” (B.S. Okudzhava) De ce ”vremuri second-hand”? Iată ce afirmă autoarea: ”Înainte de revoluția din 1917,

Mi se întâmplă mereu.. Mă trezesc puțin înaintea zorilor - ca și cum aș fi foarte preocupată de întâlnirea cu primele cioburi de lumină - și nu știu dacă e vis sau aducere-aminte. Jucam șotronul pe

îți amintești când îți spuneam că pot închide cerul în palme – azi îți scriu despre cer ca și cum aș vrea să mă mai nasc o dată din zboruri credeam atunci că iubirea rezolvă totul și

după iarna aceasta mai vine o iarnă dar în loc de zăpezi vor fi îngeri căzuți să le-ntindem smeriți câte-un loc să se-aștearnă când coboară în noi temători și tăcuți s-adunăm din noroi sfinții

Virusul acesta a pus o virgulă între noi și viață. Necesară, spun unii, pentru ca - după ce respirăm adânc, așa cum am învățat în școala primară că se face la virgule, - să ne continuăm viața de

va cădea prima zăpadă peste tine peste regina-nopții ce-ți crește pe piept ca și cum i-ai ține în palme rădăcinile mă gândesc că e bine că ți-am lăsat căciula brumărie pe cap și ți-am pus

Deși aproape toată acțiunea romanului se petrece pe parcursul a doar două zile, – zilele celor două solstiții de peste an, – e destul timp pentru ca poveștile lumii să se repete: O Marie naște un

ne-asediază toamna în cetate. armata noastră: plopul și-un năier de-aceea, din creioane colorate am construit creneluri pe castel. e liniște; mai cade câte-o frunză din plopul-scut de visuri

Toți îl iubeam. Îl întâlneam în vacanțele de vară, la intervale de câteva zile, pe ulițele din satul bunicilor. Împingea toneta pe a cărei vopsea scorojită încă se mai distingeau biluțele colorate,

Îi privești mai întâi coperta și, cu nerăbdare, întorci primele file. Te copleșesc imagini, cuvinte, sentimente. Treptat, pozele din carte se golesc de culori iar cuvintele sunt tot mai multe,

nu te îngrijora – ți-am spus – toamna asta e doar o pastișă ne-au rămas multe frunze chiar dacă galbene (oricum nu mai e timp de nuanțe) în insectar fluturii mai dau din aripi visând zboruri

Te-aș întreba, în treacăt, dacă mai ești copil, dacă mai scoți pe-afară poveștile din tine, dacă zâmbești păpușii cu ochii de vinil ce-așteaptă mângâiere pe raft, în magazine? Te-aș întreba, în

Se făcea că eram în biserica din satul bunicilor... Îngenuncheată în fața altarului, mă rugam. Nu știu ce îi ceream lui Dumnezeu, dar știu sigur că era ceva despre iubire. Orice altceva i-ai cere,

Toamna noastră s-a născut bătrână, copile! Deja a uitat unde a îngropat câțiva trandafiri iar acum a adormit în balansoar, lăsându-ne creioanele colorate în grijă. Așa că, am desenat o căpiță să

M-am născut în Valea Jiului și nu-mi pot imagina un loc mai potrivit unde să fi venit pe lume. Și munte, și vale, și deal, și ape limpezi în amonte de orășelul înnegrit de fum, și cete de copii pe