Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Portretul unei schizofrenii

poezie

1 min lectură·
Mediu
Omul cu ochii tulburi ne privește într-o altă dimensiune
ne dăm în lături făcându-i loc pe scena teatrului său
jucându-și devotat la aceleași ore
rolurile de cioban soldat politician preot sau demon
de obicei își scoate singurătatea din el
târând-o în văzul tuturor ca pe o dihanie neastâmpărată
o ceartă o alintă îi dă brânci
și apoi o ridică pe umeri patern
noaptea lui de onix nu poate fi cioplită
cu alinarea vreunui chip familiar
stă închis
în labirintul cioburilor oglinzii sparte a sufletului
înveșmântat într-un vis fără aripi
îl auzim cum se aruncă din zgomote în tăceri
lovindu-și ceafa de ziduri
ca un minotaur înlănțuit
insomniac
pândește orele le prinde din aer
ține pumnul strâns le soarbe
se hrănește cu ele
le vomită
sau le face literele bibliei compuse de el
pe care o poartă la sub braț
în momentele de pace
omul cu ochii tulburi ne transcende vertebrele
încercând să ne învețe
ca un copil la clasa I
deseori nu mai înțelege nimic
doar privește din pragul ușii
suspicios
încălțat în aceleași șosete trei sferturi murdare
023566
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
178
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Simona Popescu. “Portretul unei schizofrenii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-simona-popescu/poezie/1811730/portretul-unei-schizofrenii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@maria-prochipiucMP
Distincție acordată
Maria Prochipiuc
Un poem deosebit, poate aș pune la titlu, simplu: Schizofrenie! Imagini realizate foarte bine, starea e mereu alta, halucinație și realitate, îmbinate foarte bine. Reușești să scoți momentul culminat al stării în mod deosebit prin imaginile:
rolurile de cioban soldat politician preot sau demon
lovindu-și ceafa de ziduri
pândește orele le prinde din aer

și finalul e pe măsura poemului, trezirea la realitate într-un mod cu totul normal.

deseori nu mai înțelege nimic
doar privește din pragul ușii
suspicios
încălțat în aceleași șosete trei sferturi murdare
0
@elena-simona-popescuEP
Elena Simona Popescu
Titlul propus e foarte bun. Eu l-am gandit din motive psihologice, pe care nu le voi dezvolta.
Personajul l-am creionat asa cum ni se dezvaluie, cu multitudinea si complexitatea starilor lui. Am incercat sa-i intru putin si pe sub piele. Multumesc pentru aprecieri, pentru steluta incurajatoare care ma bucura.

0