Poezie
Portretul unei schizofrenii
poezie
1 min lectură·
Mediu
Omul cu ochii tulburi ne privește într-o altă dimensiune
ne dăm în lături făcându-i loc pe scena teatrului său
jucându-și devotat la aceleași ore
rolurile de cioban soldat politician preot sau demon
de obicei își scoate singurătatea din el
târând-o în văzul tuturor ca pe o dihanie neastâmpărată
o ceartă o alintă îi dă brânci
și apoi o ridică pe umeri patern
noaptea lui de onix nu poate fi cioplită
cu alinarea vreunui chip familiar
stă închis
în labirintul cioburilor oglinzii sparte a sufletului
înveșmântat într-un vis fără aripi
îl auzim cum se aruncă din zgomote în tăceri
lovindu-și ceafa de ziduri
ca un minotaur înlănțuit
insomniac
pândește orele le prinde din aer
ține pumnul strâns le soarbe
se hrănește cu ele
le vomită
sau le face literele bibliei compuse de el
pe care o poartă la sub braț
în momentele de pace
omul cu ochii tulburi ne transcende vertebrele
încercând să ne învețe
ca un copil la clasa I
deseori nu mai înțelege nimic
doar privește din pragul ușii
suspicios
încălțat în aceleași șosete trei sferturi murdare
023566
0
rolurile de cioban soldat politician preot sau demon
lovindu-și ceafa de ziduri
pândește orele le prinde din aer
și finalul e pe măsura poemului, trezirea la realitate într-un mod cu totul normal.
deseori nu mai înțelege nimic
doar privește din pragul ușii
suspicios
încălțat în aceleași șosete trei sferturi murdare