Elena Paduraru

În amurg de viață am tresărit Când, din al meu drum nițel m-am oprit, Să privesc lanul cu maci înfloriți, Cu roșie culoare împodobiți. M-am afundat în lan, am rupt un fir Crezând că-l transfer

E fila de iubire În vis de nemurire, Ce-și fâlfâie aripa Și adâncește clipa. Parfum de anemone, În clipe monotone Ce-nvăluie iubirea Ș-alungă adormirea. În clipa mea cu tine,

M-ai căutat prin ape, în căuș de cuvinte m-ai ridicat spre cer, mi-ai atins pleoapele cu sărutul de stele ș-ai pătruns șiret în visele mele. M-ai căutat în noapte, cu ochii m-ai alintat în

În vis Scriam o mică scrisoare, Când, în gând deodat apare Ceva ce, eu habar n-aveam, Cu mica-mi minte nu gândeam. În mintea mea,venind șiret Mă adormi cu-n gest discret, Un tainic

Nebunatice vise umblă pe cărări ascunse, să zburde în slove nescrise. Doruri aprinse așteaptă să fie stinse, de alt dor în taină cuprinse. Doruri nespuse crezute cândva

Fulger ridicat din apa adâncă Și urcat spre un infinit univers, Ai învins timpul și în tainic demers, Ai extins spații dincolo de stâncă. Ești rază divină din sfera sfântă, Acum, aduci clipa

Am revenit urcând în zbor spre tainica stea căci,cântul tău iar m-a chemat să rătăcesc spre ea. Ajunsă sus pe steaua noastră, am poposit iar, inima-mi nebună la zâmbetul de lună, dorită

Timidă, încerc gândului să răspund, În parfum de magnolii să mă cufund, Vino tu, suflet de iubire flămând, Învăluie spirale cu al tău gând. Coboară cu mine pe fir de stele, Fă-ți loc permanent

Copacul meu, de ramuri prea multe uscate, rănite sau, cu frunze căzute prin toamna cea grea, pășește molcom pe cărare și urcă încet, potolit pe coamă de munte, lăsând ici-colea urme

Gândul meu dantelat cu lumină, îl trimit spre miros de rășină. Aduce cu el suflet cu ochii de stele, îmbrăcat cu azurul viselor mele. Primește-l, cu brațele tale-l cuprinde, strânge-l

În prag de iarnă urcăm pe calea ce-a deschis cel ce-n lume a venit și lumea El a mântuit... Pe calea ce-a deschis încercăm să învățăm să circulăm, să ne-ndreptăm ca în final să fim

Pașii-mi vin din depărtare și se-ndreaptă pe-o cărare peste frunze-ngălbenite din a vieții-timp venite, au speranța călăuză și o mică buburuză, ei, te cheamă și pe tine în a frunzelor

Pe bolta cerului în noapte Călătorind tăcută-n șoapte, O stea micuță plutește lin Cu gândul meu în strop cristalin. În zare pe-un puf micuț de nor Plutește momit de vânt în dor Gândul meu,

Fericit bărbat ai fost sub soare Tu, ce-ai iubit o candidă floare, Un vis apus pe strune de viori Ce-ți umple încă trupul de fiori. Spre ea se-ndreaptă amintiri în dor, Mute planând prin vis

Te-am chemat necontenit, să-mi povestești din stihul inimii cerești. Te-am căutat prin privirea dorințelor nespuse și a dorurilor ascunse. Te-am găsit și de mână-am pornit pe un drum de

În misterioasa gară, noi gânduri poposesc și nu-i întâia oară când cerului vorbesc. Sunt gânduri de iubire, în foșnet de vioară pe-arcuș în arcuire și zâmbet de fecioară. În prag de

Lunecând pe firul razelor Din timp, din spațiu, al stelelor Gând adună cu el cuvinte Pentru ale sale veșminte. Cuvinte ce-n torță așează, Romanțe ce-n dor croșetează, Candide stihuri ce-adânc

Tu ai plecat din calea mea, soarta, poate, alta-ți dorea. Dar, n-ai văzut, iubirea mea ce-ai lăsat-o în zeflemea. În negru strai ea s-a-mbrăcat și-și luă lacrimi pentru

Tainic visând, plutesc cu-aripi de gând, ziua, spre zări albastre, seara, spre depărtatele astre. Suflet rătăcitor, eu zbor spre tine cu dor, te caut rătăcind printre astre, mi-e

Evantaiul de culori, s-a deschis printre copaci. Toamna i-a-mbrăcat în culori de neuitat. Printre ei, noi de mână, visători alunecăm. Frunzele multicolore în alaiul lor de toamnă

Păsările, prin pasărea phoenix, s-au născut din cenușă și pene și-au pus în straturi de onix. Apoi, au zburat prin sunet de stele, ducând cu ele poleite-n caldă lumină și visele

Răslețită în noaptea cea adâncă, stingheră stam pe-o rătăcită stâncă privind în jur pentru-a zări cărarea ce-o să-mi aline-n viață alergarea. Acuși, aripa visării e frântă, peste uitarea

Pe-a cerului boltă, în noapte, Călător prin mii de șoapte, Un mic astru lin plutește Iar, pe el doru-mi doinește. Doina lui, în vârf de munte Poposește să cuvânte, Sus pe susur de

Te-aștept, să vii odată în a noastră căsuță cu doruri brodată, să-mi șoptești ale tale visuri curate, permanent în sufletul meu animate. Dorul meu călătorind spre stele te-a