Poezie
et in arcadia ego...
1 min lectură·
Mediu
de câteva zile noaptea se botează fiică a ploii
goală și transparentă sub cascada în flăcări de diamant
luminile orașului pâlpâie adormite în holograma prismatică
a moleculei apoase
doar mașinile taie acustica liniară a bătrânului burg
în acest timp cu inima crestată de dorul
întâmplării trecute și viitoare
ascult fierberea sacadată a potopului nocturn
și-n ochi îmi răsare câmpia nesfârșită
cu respirația îngreunată de pârjolul amiezilor
în țestul verii Bărăganului
o pânză de praf și valuri de spice grele se rostuiesc
sub croșeta vânticelului în galop de Fată Morgană
hârciogii țâșnesc de colo-colo dropii răzlețe picotesc
în cuibare de fum la adăpost de adulmecarea ogarului asmuțit
viperele sâsâie încolăcindu-se pe lujerul ciulinilor austeri
umbra copacului stoic din marginea hotarului
la rădăcina caruia viețuiește o fântână cu ciutura veche
totul este în așteptarea ploii dumnezeiești
ce va adăpa rărunchii glodului
înnobilând albeața din cochilia florii de bumbac
până când toate încheieturile cedează durerii născătoare
cu aripile pufoase către lume
plouă în noapte cadențat peste sufletul meu
iar gândurile-mi înfloresc sub curgerea vremii
preț de un popas în grădina dimineților de departe
023180
0
Apoi, sfârșitul mă întoarce în seara ploioasă și aud cum picăturile bat ritmul cadențat al aducerii aminte...
Pe vremea asta ploioasă, tabloul tău este ca o rază de lumină într-un cenușiu ce nu se mai sfârșește.
Cu drag,
Magdalena