lumini și umbre

în ziua aceea orașul se îmbrăcase în crini când deodată a-nceput să plouă cu cenușă Doamne să fie timpul născător de crepuscul mi-s răstignită pradă sub grumaz de sfârșit și parcă aud un clopot de vecernie cântecul toacei reverberează întrebări spânzurate cu funii de umbre spre nicăieri noiane de voci tânguiesc stafia luminii iar fluturi uriași mă strigă pe nume doar cheița ceasului vechi de-aș putea s-o întorc ar rămâne un secol suspendat în mirări departe e duminica mamă a mea ce dor mi-a fost de zâmbetul tău înflorit în ora întruchipării dintâi într-un cotlon așteaptă vameșul gata să răstoarne dominoul apele dezlegând să fie vreo punte de flori ori vreun grind înverzit mirosul de crini ne petrece pe rând