Autoportret

precum aburul de pâine caldă parfumează orele dimineților în zilele lui ianuar\' așa-mi respiră ființa rotocoale efemere de viață iar curgerea liniară a nisipului din clepsidră este chiar clipa duratei pământene ce-mi este amprentă certificată-n tipare mai vechi decât orice linie a orizontului și-n carapacea aceasta vulnerabilă pulsează ecoul cântului meu reverberat de-atâta spațiu colorat în albastru sufletul meu învelit în foiță de aur în pergament scump și câteodată în frunze de laur mă tem să ating măreția triumfătoare apocaliptică dintr-o floare ca nu cumva să-mi rănesc mâinile de prea multă suflare contagioasă frumusețe eternă ce-mi poate fi oricând fatală încătușindu-mă într-un cerc perfect pe cât de râvnit pe-atât de evitat nu-mi trebuie decât un lacăt argintat pe care să-l pun pavăză la ușa dorului atunci când aripa-mi străvezie atinge imponderabilitatea născându-mă de prea multe ori încălcând linia orizontului într-un zbor rotund și cald mult prea dureros pentru nemurire