Zăludei clipe clam: “Festina lente!”
Și drumul spre-ntuneric ard în stele,
Arunc în lanț furtunile demente,
Pribege sângerând, în dans de iele.
În prag de zori mai cad ninsori de-argilă,
La
La Cărbuna
E zvon de veșnicire la Cărbuna,
Arcadei, Doamne,-i primenesc pridvorul;
Sunt rugă și destin dintotdeauna,
Și pasăre netăinuindu-și zborul.
E zvon de luminare la Cărbuna,
Am să vă spun, ție Sergiu și vouă, dragilor mei cititori, povestea unor locatari care-mai-de-care mai fericiți de mărirea prețurilor la gaze și energie electrică, dar cadorisiți în fiecare zi de prea
Desferecată de taine,
caut fiorul-fior,
țipătul lung.
Întoarsă cu fața
către Veșnicie,
mi-am scânteiat sufletul
sub geană.
Picură liniștea
pulbere, fum
Cine mă vinde?
Cine?
24
cui îi mai trebuie amintiri
și vise și gânduri
și iar amintiri
să și le ia singur
mie să-mi lase silabele sau
dacă i se pare că e prea mult
vocalele a e i o u ă î
o să mă târguiesc și pentru
Cu mari regret șî cu lăcrini pi obraz cî nu pot puni aiși o pozî cu trandașiri roși șî frumoși, vă dăruiesc o poizâcî pintru voi, cuconițâlor. Am văzut cî îi tari la modî sî măi zâși, după asta: “șî
“Sunt văduvă!”, strigă coana Florica.
“Ce-o să mă fac acuma fără el?”
“Nu mi-a lăsat din porc nici atâtica,
Și-a mai mâncat aseară și-un vițel”.
“Cui să-i mai strig eu dulce: hai la masă!
Avem
Tatălui meu, la trei ani de la Marea Plecare
Jur pe stele negre: luna fevralină
Șuieră haotic, izvodind plecarea;
Urcă-n mine plânsul, nimeni nu-l alină,
N-am învăț de moarte, e-n odăjdii
Când noaptea
se dezleagă
din tărie,
vin semne
și păreri
să mă adumbre.
În alb să mă întorc
e prea devreme
și-i prea târziu
să mă îmbrac în vise.
Bătrâne de rotiri
în
Ridic corăbii mâine-n zori de brumă,
Împotriviri se-nalță, sfidătoare,
Cuvinte vechi își ispășesc pedeapsa,
Târzii, străine, albe, rugătoare.
Sub pleoape caut scânteieri uitate
Și ploi care
tot așteptând
să-și facă din meri
rai
se pârguiește luna
pe ulucă
privește-mi ochii
încă-s plini
de tine
și încă-mi cântă
galben
dor de ducă
de mâine-s ploaie
din volumul \"Ninsori Ascund...\", Editura ANAMAROL, 2006
Caii nebuni,
șapte să fie,
strânge-i în chingi,
pune-le frâie!
Aleargă mereu,
mereu,
spre abis.
Mângâiere nu e,
acolo nu-i
Azi timpul bate-n ritm înfricoșat,
Iar harfa lui Eol geme aproape.
Adamantinul rod a scânteiat,
Pe cerul ivoriu, ascuns sub pleoape.
Își sting în zare negurile cântul
Și se destramă-n unduiri,
Când zori zăbavnici cântă a capella,
la țărm de syrte arde foc bengal,
rug descântat, să-mi țes din el dantela,
să mă-nfășor sub cerul de opal.
Frâng valul cu luceferi ruginiți,
uitați în
Am să îl rog pe bunul Dumnezeu
Să fii profesor, cum am fost și eu.
Și-ți mai doresc, hai, treacă de la mine,
Elevii tăi să semene cu tine…
Să nu te temi profesor să ajungi.
Nu e ușor, dar nici
Când Timpul prinde clipele-n năvod,
în noaptea juruită cu tărie,
din veștedele hume țes izvod,
din alb blestem, în toamna arămie.
Zori sângerii alene cată rod,
zdrențe de foc îmi pârjolesc
Hai să ne jucăm! Vreți?
Să zicem de-a v-ați-ascunselea.
Mă pitesc după Calea Lactee,
iar voi uitați să mă cautați,
așa, vreo mie de ani.
Se poate totuși să mă găsiți undeva
pe Marea
Târziuri de noapte,
cu tâmplele arse,
de-a rândul vor trece, flămânde, bătrâne.
Poemele mele,
prea sterpe și hâde,
latente acorduri nu pot să îngâne.
Cad stelele toate,
năvodul
miroznele
cu porți deschise mierii
mânate-n cuib de viespi
din flori de tei
se prăvălesc atavic
pe alei
și-n miezul dulce
de harbuz
al verii
mocnită-n zodii
respirând
Unde sunt zeii?
De ce n-au secat spaime,
și doruri,
și vântul iscat
din visul topit de foc în suiș,
dospit în vârtej,
căzut sub tăiș?
Vifor s-alunge,
unde sunt zeii,
iar să-mi
EM