elena morar

dacă mi se spune că îmi va cădea mâna cu ochii mijiți o văd căzută pe bordura trotuarului încleștată încă pe ultimul obiect ținut viu vie ceilalți care așteaptă în stație se uită

tablou greu și înspicat noapte tânără sâni dezacordați și neștiutori „când te saturi de vorbă, o să poți umbla și după cai verzi slavă domnului, o oră două cât vă întâlniți este destul” sub

inițial m-au pus să mestec pentru a mă calma apoi cu încredere mi-au dat cheile de tavan mă calcă tromboanele de jazz soarele arde / calcă gângav câini palizi în poalele mele scurte -din

omul cu rabie îmi bate la ușă eu cu o sabie în mână pândesc prin dâra de lumină care intră pe jos pe sub ușă în camera mea de muscă și mușchi pândesc să-i văd umbrele picioarelor cu

rumegușul din spărgătorul meu de nuci se uită mirat la dâra lăsată acasă lăsată singură soldățelul scoate gemete femeiești și, mult prea uniform, cade cu nasul inflamat de tutu si tulle pe

la revedere, înfloriți de seră v-am cucerit treptat sudoarea mi-e plină aș putea să mă mut la soare ceea ce și fac de altfel egoistă mănânc litere corvezi contuzii știu ce parte a creierului o

viol mic jucat lângă un pom de Crăciun prăfuit cu sufleurul smulgându-și pielea de pe tibii marginile curg peste pași de porțelan șiroaie de nutriție placidă

când vârful piciorului meu atinge suprafața marea se întunecă brusc ca de pudoare de frică de noapte când aflu detaliul mort se pune ștampila și poșta îngheață piciorul meu stâng împunge

violoniștii cu bretele se pun pe treabă știu că e ziua mea de absolvire au o singură partitură de obicei cântă pentru străini în restaurantul gol cineva le aruncă râzând un cotlet exact la

interzis făcutul și desfăcutul pașilor nu ești acum aici din Bosnia în calea mea patrupedă cu războiul tău leneș de fapte dimineața și cerc încovoiat pe după distanța ce o