Poezie
Ghici ce pierdusem
(aproape lunar, aproape lunar)
2 min lectură·
Mediu
inițial m-au pus să mestec pentru a mă calma
apoi cu încredere mi-au dat
cheile
de tavan mă calcă
tromboanele de jazz
soarele arde / calcă gângav
câini palizi în poalele mele scurte
-din partea casei de producție-
cu piersici grele, mă pun
și le sug
poturi de himeră
în colțurile catifelate, cotrobăia-
-- mori, spărtură, i-am spus
i-am spus să ia de aici
scalpelul
așa i-am zis
ia-l de aici, ia-l odată
dantela zdrobită cerea
încă o dată
încă o șansă cu nori mozoliți, circuri măiestre,
priveghiuri pansate
lumea vine la mine cu flori roșii
câinii între timp
s-au dezumflat.
modelele sârbești din copilărie, iasomia și muștele
și climatronicul,
cum bine-i zicea șoferul mașinii cu climatizare, care m-a adus.
ritual extins pe scaune străine
nu și nu și nu-l lua
încă
lasă-mă să îl privesc încă o dată
înainte ca zidul
plângerii de profesie
să fiarbă apologii
să-mi susțină libertatea
să mă facă d’Arc și
așa în veci, drajee de culpă, culpă de
aproape părinți,
de ciudă și de
foc de paie
fac marșarier în dulap
, cu naftalină la sub-brațul
țepos și nedornic
, cu sudoarea picioarelor în sandalele de femeie-legumă
, cu iască fină și gânduri expirate
de satir în poșeta-mi
de șarpe și doliu,
cocoloș de gestații,
întinse în poze, zâmbesc
prin fanioane.
001.139
0