Poezie
...
1 min lectură·
Mediu
când vârful piciorului meu
atinge suprafața
marea se întunecă brusc
ca de pudoare de frică de noapte
când aflu detaliul mort
se pune ștampila
și poșta îngheață
piciorul meu
stâng
împunge Nilul
dar inundațiile curg
pe obrazul meu drept
și cum omul nu este corpul lui
și nici frica nu e atât de mare
piciorul îmi face semn să tac
și se urcă pe scări
spre gestul făcut aiurea
spre rumoarea abia simțită
atunci când mama
așează farfuriile pe masă
eu mă bag sub ea
ca să deschid gura
și să-mi curgă în ea supa
infiltrată prin plastic și lemn
în refugiul meu plin cu miere
și cești ciobite de ceai
piciorul meu electric
luminează drumul mamei
care s-a luat după mine
și s-a făcut țăndări
pentru că așa e firea lucrurilor
ea după mine și nu eu
după ea
invers e totul și ce-mi
lipsește e chiar
mâna întinsă ermetic
în față (les bras tendus du besoin)
001322
0