Elena Marcu

Felix, nu e exercițiu de stil, e o manifestare rudimentară, zi-i de defulare cvasipublică pe principiul înalt al sincretismului filosofico - telenovelistic (re)inventatnumitvitriolfuckoffdu-te-n...lumea largă, preferabilă ieșirii cu tancurile pe străzi. Cu siguranță am forțat permeabilitatea artistico-literară a spațiului, probabil numai în logică allandalliană are sens. Dar e mișto când treci pe-aici, tre să postez mai des.:D

Nimeni nu șterge texte decât dacă renunță de tot sau știe că va scrie altele mai bune, doar ca le si scrie. Personal nu sunt de acord cu ștergerea multora din textele tale, cu sau fără steluță atașată, dar... eu însămi am avut un gest similar cu al tău acum un an, așa că nu fac pe lupul moralist. Încă dau refresh la pagina ta, în gestiunea logicii, interesului și preferințelor mele, sper să reapari. Îh?
(Hai, zău așa, vin oamenii pe-aici ca la pelerinaj la sfintele moaște, o, Adrian Dorie, ce ne faci? călăuzește pașii noștri șovăielnici pe poteca strâmtă a prozelor tragicomice, dă-ne rațiunea și incandescența trăirilor paroxistice pe acest site, nu ne părăsi pe noi, nevrednici cititori...hai, ridică-te și umblă! Măi, pe unde umbli?)

Cred că mi-am mai declarat interesul și entuziasmul pentru seria devoratorilor de povești și cu alte ocazii, o fac din nou și la textul acesta, mai ales că remarc cu încântare tihna și savoarea unei expuneri cursive, calde și în mare măsură, mai ales în prima parte, cu un umor pe care îl apreciez. Un început promițător al poveștii, poate chiar al unui mic roman, cine știe? Îmi place mult, un stil captivant al istorisirii ce-și lasă în urmă un parfum personal fermecător.

Felix, bine că există subtitlul, asta schimbă receptarea și reduce pretențiile de unitate față de text. Mărturisesc că am ales capitolul doi ca preferat. Asta pentru că mi s-a părut mai bine condus, mai incintant, mai scuturat de detalii și explicații îndesate în gestiunea textului și, firește, chiar mai penetrant.
Mă bucur să reîntâlnesc jocurile de imagini și sugestii surprinzătoare, pitorești și savuroase, ca și în alte texte, plasate neașteptat și care, inevitabil, lasă zâmbet în colțul gurii: birocrația interioară, bisectoarea din salcâm, despuierea de sfințenie, fraza 4 din ghid etc. Poate e doar o receptare deficitară a mea, de vacanță , dar n-am avut răbdare pentru domino-ul tuturor explicațiilor din prima parte, poate asta mi-a făcut personajul cam diluat și șters.
Și eu vreau cartea, zici că promiți mai mult în următoarele capitole.:)

Tania, poemul tău mi s-a înfășurat în jurul fiecărei articulații, hipnotic, fascinant, dureros, însă nesufocant. Cred că i-ai injectat o mantră călăuzitoare, care ademenește, recheamă și învăluie până alegi singur să uiți drumul înapoi. Nu mă aflu aici doar ca cititor în admirație, ci și ca unul deja vrăjit și supus. Un poem intens cum nu am mai descoperit în ultima vreme pe site, pentru care te felicit.
P.S. Mi-am plantat crăițe astă primăvară, în două ghivece cu pământ diferit, frunzele lor au nuanțe diferite de verde, n-au înflorit încă.:)

ok, Felix, multumesc, nu am dat prea mare importanta acestui aspect, trebuie sa recunosc, asta ar presupune vreo jumatate de text.:) O sa am in vedere.

Raluca, desi am raspuns pe email, multumesc si aici pentru propunere.

Felix, imi poti spune nu doar iubita alandala, ci si adorata alandala, pretioasa si mirobolanta alandala, pe scurt chiar majestate, dar daca vrei sa-mi faci cu adevarat un pustiu de bine, hai, chiar daca cer mult, zi-mi, domnule, si mie: scoate de exemplu... pentru ca... Intr-o fraza, acolo, pentru ca, oricat de mult ti-as aprecia ochiul critic si sugestiile, de care foarte adesea am tinut cont, nu m-ai luminat. Si ce folos cablul de acceleratie, marturisesc chiar ca sunt cam vitezomana, daca nu-mi functioneaza optim sistemul de franare?

Anni, ma bucura trecerea ta pe-aici, asa cum am spus mai demult, te insotesc cu sau fara bilet de autobuz in calatoriile tale tot timpul. Cat despre rabdare... o aparenta. Textul e chiar cam fragmentat tocmai pentru ca nu am rabdarea sa-l sustin cap coada dintr-o suflare, asa ca, intre timp ba mi se schimba dispozitia, ba ma plictisesc, ba ma uit chioras la rezultat. Ca exercitiu insa, a meritat sa incerc si uite asa, cu incurajarile voastre, poate invat si lectia rabdarii.

Stupefiată: interesantă noua punere în scenă, de mare efect.
Enervată: pentru cei care ți-au citit și celelalte texte, ideea deja se repetă.
Fericită: un discurs, ca de obicei, savuros, ironic, simpatic, ce câștigă cititorul de la primele rânduri până la sfârșit. Un traseu interesant, în care, probabil, cititorul își poate găsi propriile corespondențe cu realitatea sau viața, dar pun pariu că nu asta ai urmărit.
Bulversată: ținând cont de dimensiunile reduse ale textului, un raport efect-efort surprinzător și, desigur, supraunitar.
Nedumerită: cum adică \"texte cât mai puțin dificile\"? Ușoare, mici și dese, cheia marilor succese? Homeless Earth de exemplu se încadrează în această categorie? Pentru că acela e un text care mi-a plăcut mai mult.
Amețită: de la câte caractere în sus spui că s-ar manifesta proza?
Stupefiată: în curând vei avea o grămadă de steluțe, să vezi că...

Eu ți-aș sugera să nu exagerezi cu eforturile sau să le păstreazi pentru o cauză mai bună, întâi de toate pentru că, pentru o steluță, să fim serioși, ar trebui să mă lingușești mult mai angajat și apoi - și aici vine supriza și marea mea generozitate, da, știu, săru-mâna coniță, aleluia, aleluia - ți-o voi administra gratuit, când, desigur, într-o viață viitoare voi deveni steluțar.
Singura problemă în toată această poveste este raționamentul tău. Și ți-am mai zis, dar pari încăpățânat. Așa că, te poți gudura liniștit, singurul avertisment este să nu ridici piciorul la gardul meu.

Dacă mi-aș fi imaginat că te am în vizită, scoteam recuzita horror, câțiva plutonieni, două trei vestale venusiene și, firește, cel puțin un criminal abominabil însoțit de voci mărunte și sâcâitoare ca muștele în jurul lui Taz (asta ca să vezi că nu ești singurul îmbibat de vastă cultură).
Dat fiind comentariul tău meditativ – concluziv, cuminte și amabil, speculez că: ori te apasă conștiința că nu ai citit tot textul, ori te-a doborât vreo ploicică de vară și acum te-a moleșit febra, ori – Doamne ferește!- încerci un armistițiu. Nț! Fii pregătit să mârâi pe la ușa textelor tale, văd că ai aruncat momeală nouă, ceva cianură tot trebuie să fie pe acolo ca să-mi condimenteze ingestia.

Domne, deputiciul (supertare!) e de stepă sau de munte? Și dacă produc viitorincul singură în bucătărie, cu câte picioare trebuie să-l bat? Pentru că am un număr de picioare, e drept, întreg și pozitiv, dar aleatoriu. Și m-ar interesa ce etichetă să-i pun. Simpatică pastila, ca, cu sau fără apartenență politică ca și rudenie.:p

Moo, râd cu zguduieli, dacă, întâmplător, mesajul nu ajunge coerent la tine, să știi că e din cauza trepidațiilor. Prima constatare e că un personaj nu poate fi atât de savuros dacă nu e și enervant. Apoi, în mod clar devine simpatic prin inițiative declanșatoare de tsunami.
Excelent textul! Dincolo de umorul caracteristic ție și naturalețea expunerii, apropierea pe care o creezi față de personaje și situații îmi trezește un mare entuziasm admirativ (care, foarte probabil, îmi va sabota intelectualitatea și prețiozitatea comentariului:p).
Fundulețul îmblănit a fost cireașa de pe tort, mai cu seamă că diminutivul asociat cu delicata precizare mi-a cerut pentru un moment un efort de imaginație, care a meritat.:))
P.S. Mi-aș dori mult să rămâi consecventă seriei jurnalului de birou, măcar o vreme, e excelentă, și, deși e partea I, în mintea mea deja am încadrat aici și \"face analyzer\".

Florentina, mulțumesc pentru citire și aprecieri. Mă-ncurajează să recidivez.
Sugestia ta e interesantă și absolut adevărată, însă conține alt mesaj decât am avut eu în vedere. Și, chiar dacă ți-a sunat răutăcios, el nu așa se vroia. Fiind o autoironie a personajului, s-a dorit doar o constatare dulce amară referitoare la micile exagerări, excese de zel, pornite din iubirea și dăruirea totală. Calitatea de părinte le presupune uneori și pe acestea, iar hazul (derâderea chiar, dacă așa sună) pe seama lor e simplă conștientizare, așa cum, în aceeași măsură, e asumarea lor. E doar un punct de vedere, firește, :) și chiar nu mă cramponez de fraza aceea, la o eventuală revedere a textului... cine știe...
Mulțumesc, mă bucură semnul tău, te știu cititoare atentă a prozelor de pe site.

Da, Anghel, rămâne stabilit și pentru mine că fragmentul are o formă prea literară. Am justificat eu într-un comentariu anterior cum de m-am trezit în situația asta, nu că ar fi și scuzabil, faza care mă încurcă este că una e să sesizezi ceva ce nu se învârte rotund și alta să îi și pilești colțurile.
Am primit o încurajare și o sugestie acum vreun an pe site (de la Liviu Nanu), mă avertiza că pentru proză trebuie să ai răbdare și oase tari. M-a amuzat atunci, azi îi dau dreptate și râd mai puțin. Nu stau bine cu rabdarea, încurajator e (deocamdată) că am oasele întregi.
Fragmentul ar fi trebuit rescris probabil, altfel, pur și simplu, pur și simplu!!!! nu am știut să îl aduc din condei, deși m-am învârtit un pic în jurul lui. Așa că aș adăuga la sfatul tău, cu recitarea, și punerea eventual la dospit a textelor încă nefinisate și reluarea lor. Greu, domnule, să le iei în serios!:)
Mulțumesc pentru revenire, Anghel.:)

Iată o observație care se întâlnește și cu percepția mea, cea referitoare la confesiunea Soniei. Problema însă a fost că, odată scrisă, n-am mai reușit (!!!) să o aduc din condei și să o armonizez cu textul și singura soluție pe care o vedeam era să o rescriu complet. Chestie pentru care nu mobilizez prea multe resurse și motivații, din multe considerente, care, desigur, nu-mi fac cinste, așa că le sar din voleu.:)
Ar fi de-a dreptul idiot să spun că mă bucură confirmarea unei slăbiciuni a textului, dar spun că mă bucura confirmarea ta în privința propriului meu dubiu (chiar spuneam despre el și altele în răspunsul către Anghel). Deși nu prea reiau textele, țin cont de împiedicările anterioare și de sugestiile voastre și tot ce pot să sper este să se vadă în textele viitoare. Mulțumesc pentru păreri, aveam nevoie de ele.

Norică, adevărat colecționar, aș spune.:), cu precizarea că ne-am putea lua libertatea să colecționăm orice, atâta vreme cât ne raportăm, probabil, la o intenție cel puțin(!) estetică.:)

Hanna, îți mărturisesc, probabil cam sentimental pentru ora asta, dar am o scuză indestructibilă, abia îmi beau cafeaua :D, că, începând cu primul comentariu pe Agonia, acum vreo 2 ani jumate cred, (care, întâmplător sau nu, îți aparținea), generozitatea și umorul cu care ai trecut prin pagina asta m-au tras de mânecă uneori mai ceva decât comentariile critice.:P Mulțumesc.:)

Anghel, binevenită intervenția ta, mă bucură din mai multe motive, dar am să-ți mulțumesc în primul rând pentru analiza acelui fragment și trimiterea la Cortazar, pentru că, sincer, nici într-o mie de ani nu cred că m-aș fi gândit să privesc din perspectiva asta. M-am așteptat să mi se reproșeze alte bube ale textului, de care, în parte, sunt perfect conștientă, și, tocmai din acest motiv, sunt recunoscătoare pentru comentariu, e ceva să ți se arate fix ce nu vezi singur. Și cred că ai dreptate. Acuma, că m-ai pus pe gânduri, sesizez chiar și o repetare a ideii, o oarecare insistență pe suprafață. Îh...

Norică, mă răsfeți, iar eu am de gând să mă prefac așaaa, cumva, că merit. Dacă acest text te-a adus în pagina mea, mă socot pe frecvența potrivită, mulțumesc. Ce colecționezi?:)

Sunt bucuroasă că ai avut răbdare să parcurgi textul, știu cât de solicitante sunt uneori textele lungi, ca acesta, și, firește, că mă bucură înainte de toate, aprecierea ta pentru el. Cu atât mai mult cu cât, așa cum poate știi din sporadicele (e drept) mele comentarii la textele tale, ești unul dintre autorii pe care îi apreciez. Și pe care îi citesc, deși nu mereu declarat, constant.:) Mulțumesc.

O cronica de exceptie, domnule, atinsa de adevarata tandrete pentru protagonisti, de consemnarea unor dialoguri absolut dramatice si chiar de fior poetic!:p
Foarte simpatica si reusita cronica, mai ca m-as baga pe lista participantilor la cenaclu pentru data viitoare, dar nu suport sangele imprastiat.

M-am trezit nu doar în fața unor imagini puternice și vii, dar mai ales cu o stare incredibilă de eliberare a unor cuvinte ce păreau pentru mine de nearticulat. Impresionantă poezie!

P.S. Carmen, eu cunosc numele Uzala, adicătelea fără r, și totuși nu e prima oară când îl văd scris ca la tine, mai rar, e drept, și bănuiesc că ai un motiv pentru care îl scrii așa. Mă lămurești tu, pls?

ca si umorul. Ca si amarul ei de bucurie ce ma face acum sa zambesc larg. E voie? Stii ce? In loc de aplauze, eu zic sa batem palma. La multi ani!