Poezie
Maree
1 min lectură·
Mediu
Ființa mea te-a inundat cu soare
și în văpaie te-a învăluit;
tu m-ai înconjurat c-o blîndă mare,
ce în adînc furtună a stîrnit.
De-atuncea unda gîndului sau a dorinței,
rostogolită cu văpăi sau geamăt surd,
izbește neîncetat în miezul ființei
și mute strigătele noastre se aud.
De mă întunec peste zi ca de-o eclipsă
și-n negură mă pierd spre-a mă uita,
de-nseninarea ta tot eu duc lipsă
și focul meu pălește sub vijelia ta.
Dacă ridici talazuri spre-a mă-neca-n uitare,
în tine se coboară o noapte fără vad;
de teama ei, copile, devii o tandră mare
cu creste înspumate ce semețesc și cad.
O forță mă atrage către tine –
îmi spui, de parca vina-ar fi a mea,
eu iar dispar, tu iarăși umbli după mine,
cu trup și gînd și fără voia ta.
M-atrage cîmpul tău prin mii de unde
și-oriunde-aș fi, știu bine, a ta sînt;
flux și reflux în două piepturi tremurînde,
un cer și-o mare între soare și pămînt.
©Elena Malec, București, 14 noiembrie 1984
012.015
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Malec
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 169
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Malec. “Maree.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-malec/poezie/73869/mareeComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mi-a facut placere sa-l citesc, fug acum sa-l recitesc si pe-al meu.