Goliciunea lui Adam

Elena,trebuie sa-mi justific afirmatia referitoare la naivitatea eseului.Aceasta deriva din faptul ca subiectul(goliciunea lui Adam) nu este de interes major, precum si din argumentatia neconvingatoare.

Referitor deci la “Goliciunea lui Adam” am urmatoarele obiectiuni:
1.Stabilesti in mod nejustificat o legatura directa si importanta din punctul tau de vedere intre goliciunea lui Adam si fericire in general si cu cea din paradis in special.
-este falsa asertiunea ca raiul este asociat cu fericirea, intelesul acestuia fiind de viata vesnica.(afirmi ca se asociaza ideea de rai cu fericirea,ca si cum nu ai fi de acord,ca mai apoi, dupa cateva randuri sa sustii ca in rai Adam era fericit,deci te contrzici)
-Adam nu putea cunoaste fericirea in rai fiindca aceasta se afla numai pe pamant,unde poate fi sesizata prin contrast cu disconfortul existential. (lucru pe care il afirmi si tu spre sfarsitul textului,tot contrzicandu-te)
-asa zisa armonie a lui Adam cu natura nu a fost decat o stare de netralitate vecina cu idiotenia in care goliciunea acestuia nu ajucat nici-un rol.(nu vad importanta acestui fapt,mai ales ca extrapolezi la toti noii nascuti,ma intreb ce atata mister ca ne nastem goi,ar fi culmea sa ne nastem imbracati!)
-crezi ca Dumnezeu a avut un plan pervers de a-i tine goi in rai pe Adam si Eva tocmai ca sa nu poata fugi in lume fara haine?Sa fim seriosi!
-Adam,dupa cum bine stii, a fost o fiinta hermafrodita si deci goliciunea lui era a ambelor sexe pana a fi extrasa Eva din sine,deci nu avea motive de jena si nici sa considere aceasta postura ca fiind o forma de privatiune.Dupa aparitia Evei,nici atat,fiindca aparitia ei a fost o infiintare a ceea ce era existent deja si aparea ca natural ambelor fiinte.Deci nici Eva nu avea motive sa se rusineze fiindca asa era “moda” dupa cum se vede.Aceasta privatiune (a goiciunii)cum ii spui tu a fost de fapt un statut pe care Dumnezeu l-a acordat lui Adam,statut nu de om fericit,ci de nemuritor.
“fericirea ca trăire complexă nu e o stare naturală....” ,ci apare odată cu viața și cunoașterea” spui tu.Fraza dinspre final, concluzia de fapt,este corecta doar pe jumatate fiindca fericirea apare odata cu cunoasterea dar nu in mod obligatoriu si cu viata.
Adam a avut viata in rai si nu a fost fericit,noul nascut are viata si nu stie nici el ce-i fericirea,deci numai plasarea destinului nostru vis-a-vis cu realitatea constientizarii zadarniciei vietii poate da crampeie de fericire.
Camus a redat magistral asta in “Mitul lui Sisif”.

Dupa mine deci, subiecte serioase de meditatie pe tema Adam pot fi:
-daca Adam a fost predestinat raiului de ce oare a fost creat cu sex,lucru contradictoriu fiindca in rai nu se punea problema inmultirii celor doi
-daca Dumnezeu la creat numai pe Adam ca om dupa chipul si asemanarea Sa, femeia ce este, si al cui chip imita?
-de ce a fost creat un univers imens doar pentru doi oameni care nici nu-l
locuiau initial,ei traind intr-o lume separata, intre cea nou creata(degeaba) si rai, o supralume ideala si nedefinita.
Si enumerarea poate continua.

Asa incat iti fac urarea colegiala: La cat mai multe eseuri imbracate bine!

de revenirea asupra unuia din eseurile mele.

Valeriu, iti multumesc pentru timpul acordat, e dens comentariul și incita la un dialog estetic, cel putin din punctul meu de vedere, al motivatiei de a scrie acest eseu, nu al orgoliului de a te combate.
Deci, cu toata consideratia iti voi da un contra argument la alt text de personale, intitulat: text si comentariu.
Ar fi prea lung comentariul la comentariu pentru un subsol.
Mai ales ca l-ai lasat afara pe Byron.

As face-o imediat dar trebuie sa merg la posta sa pun felicitarea de aniversare a mamei mele, care e la Bucuresti si carei ii dau prioritate.Scuze.

Sunt sigura ca acum lucrezi la celelalte eseuri ale mele.
De cand asteptam eu o interventie!

Elena