orașul delfinului

sub cupola mării m-am rătăcit într-un oraș oprind în mine o parte din îndureratele rădăcini ale ierbii, gonind apele curgătoare prin vene, numărînd ridurile de pe marginile corăbiilor...
ce ar putea vedea ochii delfinului nu mi-e destinat să știu
poate voi vedea în vis

mantia albastră dintre trecut și viitor dublează suspansul finalului
excelent poem, ca de obicei

Katy

Să fim noi ochii delfinului sau să fie el cel acre ne aduce visele, indiferent de amplitudinea respirației orașului și de somnul viu al ierbii din noi? Mulțumesc pentru lectură.

Ela

Deși știu că e retorică, nu sunt așa puternică ca să rezist tentației de a răspunde întrebării.
Eu cred că în funcție de spirit, gînduri și viziuni într-un moment sau altul descoperim că ceea vedem nu e decît o iluzie iar visele - adevăruri (sau invers). E un joc în care încercăm să ne apropiem de ceea ce suntem și fie că suntem conduși de clipa lucidă de a vedea realitatea, fie așteptăm răbdători să ne dezvăluie timpul ce se află în cutia de lemn, nu avem decît de cîștigat.
Alegerea ne aparține în aceeași măsură ca și tainele ce se ascund după ochii delfinului.

Dacă la șaisprezece ani găsești un asemenea răspuns, îmi pot imagina simplu cât de profund-înalt vei descoperi și înțelege realitățile, indiferent de spațiul lor de revelare. Îți mulțumesc pentru această rezonanță.

Ela

Am uitat, bietul de mine, de limbă...

Deci comentariul ostracizat, devenit între timp personală pe pagina engleză, dorea să exprime starea de spirit pe care mi-a creat-o poemul...
Trecere, timp, invocație, inefabil, toate de dimensionalitatea reflexiei unui ocean de libertate, în \"ochii delfinului\".
N-am să mă traduc, înțelegi oricum.
Interesant scrisul tău, acesta...
E parcă o secvență de talazuri închise într-o cutie transparentă, niciodată obosind...
Doar schimbările de stare aburesc uneori vederea prin \"frumusețea nevederii\".

Cam atât.

Citindu-te...

The rules are the rules, always necessary. Am primit versurile. Invocația timpurilor primordiale, a frumuseții mereu nedescoperite, a enigmelor începutului, a tot ce ne cheamă în a descoperii sensurile inițiale, toate acestea le primești cumva într-un vis, chiar dacă pentru a înțelege mai departe, trebuie să explorezi dincolo de limitele fiiinței-care-visează. Mulțumesc frumos.

Ela