Poezie
portret de familie
1 min lectură·
Mediu
mama îmi arată o vitrină cu obiecte stranii
- văd limpede cum se preling mâinile peste tot -
obiectele par morți care umblă cuminți printre noi
traversează spații indigo le conturez în cărbune
mă tem să nu cad în prăpastia din stânga mea
și uite străine uite cum păsări mor în ochii mamei
cum licorne își pierd saltul
ea crede că e firesc
așa se întâmplă când nu mai ai margini pe lume
să te poți sprijini măcar de copilul plâns
neliniștite obiectele se adună
se strâng unele într-altele se amestecă
decorul se schimbă eu ies din el ca dintr-un pântec alb
bustul acela de mătase e mama împietrită
pe o plăcuță spartă scrie alungit
descoperă-mă tu acolo unde oamenii nu ajung
eu trec prin vitrină ating prăpastia pe dinăuntru
mângâi păsările pe urmă licorna
și în ultima clipă ating inelarul mamei
pe deasupra mea trece un bărbat subțiat de lumină
e tata din vremea când nu era pământiu
053.443
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “portret de familie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/200386/portret-de-familieComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CRCRCristina Rusu✓un poem plin de lumina. tablouri deschise, inalte dar si trairi adanci, caderi in prapastiile sufletului. o viziune noua de acasa cu versuri incarcate de stranii apropieri dar si stranii despartiri. foarte frumos si cald. cu drag, bia
0
ELMulțumesc, în portretul acesta sunt și tușe de negru, și tușe de auriu. Și multă, atât de multă tăcere îngropată. Mulțumesc.
0
ICnefericirea adunată în cuvinte răstoarnă lumea cu susul în jos și pare o prăpastie. imaginile astea atăt de frumoase în straniul lor, atât de profunde, cine știe câți copii le-au fără să le vadă, doar le-au simțit. nu știu ce e cu mine, dar mi-e jenă să afirm ce frumos e atunci când e trist, parcă m-aș bucura de existența trăirilor apăsătoare.
0
ICle-au trecut fără să le vadă
0
ELNimic nu ne face să descoperim chipul frumos al tristeții. Chiar dacă pentru asta trecem prin neîndurare. Copii, văd, dar adesea preferă să rămână cu ochii închiși, să se apere. Unii însă trăiesc și văd viața fără anestezie și fără cecitate. Mulțumesc pt semn.
Ela
Ela
0