Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

lumea în care dormim ne blurează

francesca și lumea de sus

2 min lectură·
Mediu
începe să se desprindă lent din umărul meu nu se aude când trosnesc vertebrele clavicula se simte doar o briză o vibrație stranie a aerului din jur așa cum era în fotografia blurată
între noi și ochiul vid se interferau coloane de bărbați de femei încercam să ignor dansul mortuar spălam cu grijă o rană cealaltă
francesca îmi presimte întotdeauna respirația se culcă într-un așternut curat un câmp fosforescent pe care eu nu îl mai pot atinge de când ai rupt brațele de brațe coapsele de coapse inima de inimă
ai luat-o pe un drum pietros împrejur case albe câțiva trandafiri striviți doar zece zile au fost atunci am simțit cum se usucă toată floarea soarelui și gutuii și merii și nicio apă nu îmi mai umplea ochiul
plutea în el o mâhnire ca o stea de mare astăzi tot mai roșie mai frumoasă și din frumusețea ei au crescut puiandrii semănau cu tine când aveai somnul tigrului pe umăr și nu știam cum să te iubesc și până când
poate de aceea nu se mai aude cum trosnesc lemnele în soba de piatră a bunicii nici cum lovesc sacadat groparii cuiele în sicriul mamei nici picăturile de lichid pierdute în limfa tatălui
și poate tot de aceea mă ridic acum până la fruntea ta picur din steaua de mare o apă alburie îți reamintesc de fotografia destinată altei lumi
024.046
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
230
Citire
2 min
Versuri
7
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “lumea în care dormim ne blurează.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/1787453/lumea-in-care-dormim-ne-blureaza

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-doru-dancusSDStefan Doru Dancus
Un text care doare, cel putin loveste acolo unde trebuie. Excelenta incursiune. Nu mai e nimic de spus. As supralicita daca as interveni critic. Las pe altii.
Sa ai pace,
Dancus
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Doru, dacă lumea în care dormim ne blurează sufletul, așa cum este trădarea prin ascundere mai ales, prin ascunderile voite ale adevărurilor, atunci cum să nu fie dureroasă trecerea de la (un anume) vis la (un fel de) realitate. Pacea din lăuntru, da. Mulțumesc.

Ela
0