pulsul. toate simțurile sfârșesc în inimă

Ela, sunt fericit pentru... \"nu te pot atinge

mă înfășor doar nopțile
fașă aseptică în jurul rănilor tale prelungi
acopăr moartea mamei
murgii sacrificați înainte de naștere
scaunele goale umerii vineți ai taților

discreția mea - o felie de pâine neagră
pe care întinzi în fiecare dimineață somnul
și te cufunzi până hrănești și copiii copiilor
- singura făgăduință caldă în care mai crezi -\"... mulțumesc pentru că ai scris poezia asta!

Sau - toate simțurile se opresc/rămîn în inimă. oamenii - bariere în fața libertății (cel puțin în respirație) ce ar părea tangibilă. praful străin - murdăria din suflet ce nu se înlătură decît cu trecerea timpului. uciderea din fașă a clipelor plăcute prin agresivitatea incontrolabilă.
alinare în noapte, dăruire a sinelui pur. ideea că totul e supus pieirii.
munca depusă pentru a ține familia, a continua drumul vieții prin alte generații. limpezimea de a privi prin inimă, cînd nici o făgăduință nu mai strînge.

Marius, despre inimă nu mai scot un sunet. Despre deschiderea permanentă a ochilor prin fiecare simț voi mai scrie în timp.

Ecaterina, toate încep și se sfârșesc în inimă, orice-am gândi/înfăptui, de nu mai simțim nimic, e semn \"rău\", de \"mal-etre\" (cu accente cu tot).

Mulțumesc,

Ela