Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

La vita e bella

1 min lectură·
Mediu
pe scaunul acela răsturnat se așează mereu
numai femei în verde
straniu
închid ochii niciodată conturați
ziua nu poartă iubiri la braț
își uită parfumul în alt dormitor
târziu noaptea
adorm lângă icoane

dimineața nu se pot privi în oglindă
dezvelesc chipul nașterii și
strâng în pumn verigheta ca pe o zi ascunsă
între liniile vieții

picioarele lor subțiri iau forma ultimei toamne
răscolesc frunzele
undeva pe o stradă-n Milano
fredonând La vita e bella
spre intersecția norilor
cu iluziile

bărbații trec pe lângă scaunul arcuit
ating nepăsători conturul
încă o dată
pierd timpul un cognac o țigară
citesc același Corriere della Sera
așteptând la capătul nopții
femeia în roșu



0164.180
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
110
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ela Victoria Luca. “La vita e bella.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/157119/la-vita-e-bella

Comentarii (16)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@livia-stefanLivia Ștefan
femeia în verde și femeia în roșu... hmmm, vreau să fiu și eu una dintre ele, un eventual brad sau o rodie...
Textul tău este foarte sensibil, pe mine m-a mișcat din bolovanii mei.
\"strâng în pumn verigheta ca pe o zi ascunsă
între liniile vieții\"
\"picioarele lor subțiri iau forma ultimei toamne\"
iar, cât despre capătul nopții, nu pot spune decât că au mult de așteptat, mă gândeam la o noapte polară...
Amprenta Elei s-a inundat de indigo, las și eu un semn și mă înclin:)
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Din poezia asta de noapte tu ai desprins ce era strâns între două imago-uri aparent separate, dar care se întâlnesc în aceeași femeie, în \"filmul\" ei interior, developat în negativ, în pozitiv, pe o scenă a vieții, în care contururile prind alt și alt trup, pe un același loc. Dintre culori, da, ai văzut indigoul. Și ai ales roș-verdele complementar pentru o iarnă ca o balerină, cu picioare subțiri. Câtă fragilitate, nu?
Mulțumesc pentru lumina refectorului.:)

Ela
0
@dan-noreaDNDan Norea
Sensul e clar, femeia-n verde
Ne zice: liber, poți să miști.
La roșu liberul se pierde.
Dar ce fac... bieții daltoniști ?


E verde la epigrame ? :)
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Libertarea e-nțeleasă
Pe culoarea cea aleasă?
No, apăi să-mi spui tu Noreo
Ce te-oi face la maro?

Liber la epigrame, sperăm să facem (ac)incident!
0
@dan-noreaDNDan Norea
O damă verde am în gând
Pentru-o partidă. Sau oral.
Dar la maro n-ajung nicicând
Căci nu sunt homosexual.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Măi Danuț, cum iei tu toate
Când așa, când dintr-o parte!
Dar aici e doar tablou
Nu e liber la... depou!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Dar aici e doar tablou
Nu e liber la... depou!
(Ela)

Mă fac mic, să nu mă cerți,
Știu că ai tablouri, rame,
Însă tu-mi propui, mă ierți,
Un întreg rogvaiv de dame.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Eu, de vezi matale binie,
Propun umbre și luminie!
Dară tu vezi doar femei,
Rogvaivuri și scântei!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Dragă, mă uimești mereu !
Am trecut pe la muzeu,
M-am uitat chiar cu temei
La... tablouri cu femei.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
E cam tristă atmosfera
La muzeu de lâncezești!
Când colo pe stradela
Doamne bine tot găsești!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Eu iti dau dreptate tie !
Strada-i plina, de ma crezi,
La fel ca in poezie,
De femei rosii si verzi.

P.S.
Inca una alba, maica,
Si iese o unguroaica.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
apăi, doar în poezie?
nu e drept, danule dragă
trebe-n viață ea să fie
altfel cin\' să te mai dreagă?

P.S. cu roșu, alb, verde iese și italiancă. no, de mata preferi unguroaicele, de\', iese altă poezie.
0
@dan-noreaDNDan Norea
cu roșu, alb, verde iese și italiancă. no, de mata preferi unguroaicele, de\', iese altă poezie.
(Ela)

Constitutia, imi pare,
Zice de discriminare.
Nu imi pasa de culoare
Si nici din ce tara-apare.

0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
pâi atunci m-ai derutat
când ai zis de unguroaică!
dar bag seama că în sat
poți primi și o turcoaică!
0
@dan-noreaDNDan Norea
Tot de la Adam si Eva
Toate cele isi trag seva.
Doar atata mie-mi pasa:
Sa nu fie barbatoasa !
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Nea Dănuc ia mata bine
epigrama după tine
într-o pagină de-a nouă
și glumim până la două!
0