Rămășițe de poem

...sunt foarte obosit pentru ca lucrez la licență!Totuși, am simțit nevoia să te citesc.Și iată că am facut-o!Poemul acesta merită,și o să fac,o recenzie.Am întâlnit mai multe idei aici decât într-un volum recenzat de curând.Și surprinderea mea e, că arta poetică e foarte bine sudată cu neputința abstractului de a se explica!Ființa e la tine privită ca o noțiune abstractă!Îmi vin în minte două \"link-uri\": Femeia canaaneancă,replicându-i lui Iisus:\"Și câinii se hrănesc cu firmiturile de la masa stăpânilor\",sugerez că \"rămășițele\" tale de poem sunt valoroase și pentru cei care au mai puțin dreptul la ele(poate și eu),...,și al doilea gând s-a concretizat în versurile lui Ilie Constantin:\"Sufletul mi se năpusti/Către duioasa monadă-n care Tu tăceai și surâdeai/Te iubeam cu ochii mei de douăzeci de ani/Tu întorceai spre mine ochii vârstei noastre...\"(citez din memorie,poate am greșit vreo virgulă:) )gândindu-mă la aceste versuri ca la o Ars Poetica.Dar poate spun prostii,corectează-mă!\"În lumea de unde vii tu/ești liberul arbitru...\".Personificare ce prospiciază dubla figură de stil amintită mai sus.Versul devine o noțiune care devine,la rândul ei, o ființă.Voi reveni cu drag.Stii tu...\"clipa trăiește,veacurile mor\".

Lucrul cel de licență este energofag. Și totuși uite că mi-ai lăsat un comentariu cum întâlnesc destul de rar, fiindcă faci nu doar o analiză a ceea ce găsești schițat aici, ci și trimiteri spre ceea ce spiritul tău hoinar a adunat din lecturile sale. Mă atinge acel pasaj din Biblie, ca și frântura de versuri, te apreciez pentru cum lași liberă memoria să deschidă ferestre. Și uite, tot scriindu-ți răspuns, m-ai făcut să îmi amintesc de \"Artă poetică\" a lui Borges: \"Să vezi în moarte-un vis, în asfințit/Un aur trist, aceasta-i poezia/Săracă, fără moarte.\" Știu că nu te va mira această paralelă a mea, fiindcă \"rămășițele\" nu se adună decât după un festin al lumii. Esențial este că a rămâne este întotdeauna un sens al scrierii. Unul din ele. Mulțumesc, pe mai departe, \"ca un râu necontenit\".

Ela