m. sau destinatarul fără scrisori

dragă m

și de aici nu am știut ce să mai scriu, începusem un
scenariu, doar două personaje cândva principale și o puzderie
de amatori, desculți, mizeri, măști de iarnă
în decembrie se redeschidea stagiunea, eram mereu acolo
eram prea îndrăgostită, iubeam și priveam ca în transă, suspendată
între scaune goale

recitisem și atunci ionesco și mă apucase iarăși o poftă năvalnică
să mă joc așa eu cu mine, eu cu amatorii, eu cu el
the great Character al inimii ăsteia, la naiba!
o aviditate cutremurătoare după absurdul din coastele lui
sau după felul în care umerii se împietreau când încerca să ascundă
celelalte fețe

știi, dragă m, știi cum mă împiedicam în toate detaliile fine, în semitonuri
și în dezacordaje abia vizibile
imagini-fulgurații, mă fascina atracția nebunească a vagului
până la marginea aia a confuziei, a pierderii, în care orice stare sau gând
orice urmă înscrisă cândva devenea
de o claritate atât de simplă și atât de ucigașă
el era cianura, era verdele meu de paris sau liniștea din hematii
când îi simți celuilalt moartea, trecerile prin pupile, prin fiecare nerv și
paralizezi și tu
devii o chestie stranie, fără să poți articula nici sunete, o chestie
cu ochii pironiți în vid, ascultând prefăcătorii, scenariul invers al dragostei

nu, dragă m, nu mai aveam cum prelungi spectacolul, am oprit și repetițiile
catifeaua de pe scaune era de mult roasă, umedă
sub ea putrezise și el
îi vedeam descompunerea lentă, o simțisem înainte să-i devore
sufletul, în nopțile când se lăsa beției, când se împrăștia în câte o madamă
când îi sunau vocile în timpan până aproape de sfârșit
eu atunci, exact atunci alergam dintr-un act în altul, să scap
să mă lecuiesc de arta visării

nu, dragă m
nu am putut să-i developez nimic din toate astea, murise deja