Poezie
ziua morgana
1 min lectură·
Mediu
ne strângem sub arșiță, parcă am fi lăsați
pe un land secat și rugos
mergem, mergem pe vârfuri, ne înălțăm
să nu simțim prea intens tălpile
urma fiecărei încercări de a ține drumul
un sunet fac pașii fără corp, un sunet prelung
în urma lui se ridică păsări de parf
dunele se văd din ce în ce mai aproape
sau e iluzia că suntem atât de mici încât
aerul dintre corpuri se mișcă în rotocoale
lumini roșiatice, pierdute prin vântul aspru
iar corpurile în orbirea lor se caută, se strigă
însă aici nimeni nu întâlnește pe nimeni
strigătul ăsta în van se adună în guri, le umple
inundă totul pe dinăuntru
în amurg
șirul de oameni pare un fir de apă neagră
024.072
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “ziua morgana.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/poezie/13947481/ziua-morganaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ELnu am atins cu piciorul sau cu ochi desertul (in real), am atins insa in fiecare om intalnit acel loc interior desertic, poate de aceea liniile paralele dintre. cred ca stii cum sunt sunetele pasilor fara corp.
multumesc,
ela
multumesc,
ela
0
\"corpurile în orbirea lor se caută, se strigă
însă aici nimeni nu întâlnește pe nimeni\".
care mi-au amintit de \"Eseu despre orbire\" al lui Saramago.
Am văzut cum va arăta pământul din cauza încălzirii globale, \"un land secat și rugos\", și chiar dacă dezvoltarea tehnologiei ne va ridica, nu ne vom mai putea bucura de asta.
În amurg (spre sfârșit) oamenii se vor scurge ca o apă îndoliată - perfect tabloul desenat pe cortina pe care nu va avea cine s-o mai tragă.