Ultima oară

o apa topita din ploi
s-a rispit
in noi

ma satura, ma-ndestuleaza aceasta poezie...pe mine, eu lacrima apelor din mine...


Cu drag,Tego.

Ape reci, ape seci, ape neîndurătoare. Prime și ultime, niciodată prea tămăduitoare. Da, ai simțit bine, aparent simplă, poezia urlă de o durere mută. Accea din apele line, care sunt tăcute.
Mulțumesc, te mai aștept.

Dora

Dora,

Ma bucur sa te stiu aici, bine ai venit. Ultima oara, erai altfel, nuanta ta era apraope infinita, albastrul acela invartea universul pe degete intr-un cerc al nostalgiei, tatuat cu tandrete.
Nu uita - ultima oara am uitat sa-ti spun ca te-a prins dorul si ca-ti sta bine-n violet.

Uneori, prima intalnire ramane neterminata, vor veni altele sa nuanteze ceea ce a ramas in inima ploilor de vara si-n sufletul cerului.

Ultima oara - imi aminteste de o poveste cu 3 parti, prima parte este departarea, iubirea aceea pe care o simti uneori atat de intens de la distanta, a 2-a parte este asteptarea, cu toate cliplele ei de durere si de frica, a 3-a parte este ultima oara a intalnirii, somnul pierdut, visul din care te trezesti mereu singura, mereu alta, cu o alta nuanta-n suflet, intalnirea mereu neterminata, in speranta unui nou vis al unei alte trairi la cotele maxime ale conului de lumina.



Cu drag,

Madim

De admirat cum ai perceput schimbarile de timpi din poem, cum ultima devine de fapt intr-un anume sens prima, de fapt o altfle de intilnire, dupa ce totul s-a despovarat de sensuri absurde, cind te faci doar tie con de lumina.
Frumos comentariu, indeosebi ultima parte a lui in care desprinzi dimensiunile versurilor.
Multumesc pentru acest bun (re)venit. Asa sa ne fie. (Rozmina?)

Dora

inca se aude cum cerne durerea...in rindurile tale, m-au ametit, dar poate e oboseala noptii..multam pentru imagini, ma ajuta sa imi legan propriile ginduri, mi-a placut...pe curind, almalo