Poezie
Lasă
1 min lectură·
Mediu
nu lăsa jocul cuvintelor
în urmă doar cojile lor
demult măcinate
aceleași renunțări
peste care mai treci
încă și încă o dată
nici o apă
nu revine peste pietrele ei
se duce tot mai departe
în lăcașul acela din care
mi-ai amintit numai tu
neîntoarcerea
cât de amar m-ai privit
mă lasă tăcutelor unde
doar ele îmi limpezesc amețelile
după trecerea ta
îmi lacrimă ochiul lângă mirosul tău
nemaiînchis
în aceeași mângâiere
învinețită de patimă
ca o cremene acum sfărâmată
amintește-mi doar tu
că ești viu
undeva
în urmă doar cojile lor
demult măcinate
aceleași renunțări
peste care mai treci
încă și încă o dată
nici o apă
nu revine peste pietrele ei
se duce tot mai departe
în lăcașul acela din care
mi-ai amintit numai tu
neîntoarcerea
cât de amar m-ai privit
mă lasă tăcutelor unde
doar ele îmi limpezesc amețelile
după trecerea ta
îmi lacrimă ochiul lângă mirosul tău
nemaiînchis
în aceeași mângâiere
învinețită de patimă
ca o cremene acum sfărâmată
amintește-mi doar tu
că ești viu
undeva
054479
0

în urmă doar cojile lor\"...
Da, frumos indemn poemul tau, Ela. Jocul se traieste.
Usoara melancolie de seara aici, cu renuntari, neintoarceri...si totusi cautari.
Ce cauti tu, ce ape vrei sa se intorca inca o data pe aceleasi pietre spre matca?
Imi pun intrebari.
Drag,