Ei și ce?

ei și ce dacă astăzi am izbit adevărul de zidul refuzului tău de-a primi osânda, ne-am tot cățărat amândoi pe iedera disimulărilor tale și-am obosit doar cu puțin înainte de-a atinge fereastra prin care urma să ne strecurăm, ca într-o capelă, în spațiul virgin al vieții tale secrete... știu, privirea mea cenușie te-a speriat, sperai să găsești același albastru limpede în care să te poți curăța de toate remușcările, dar vezi, iedera și-a înfipt rădăcinile în carnea vie, dureroasă, a năzuințelor mele, insecte mici de indoială și-au făcut cuib în piele și ochi, am obosit să-mi târăsc dupa mine angoasele, cu respirația tăiată de greutatea gândurilor ce-mi apăsau pe stern m-am prăbușit smulgându-mi din carne prea multele renunțări, prea puținele aduceri aminte, abia acum m-am ridicat în picioare, îmi spuseseși că nu poți să fii fără mine dar uite că o faci, deja...