moartea în silabe

o văd din nou trecând grăbită strada ia forma unei întrebări degeaba îmi scormone prin carne nu găsesc un răspuns pe care să-l izbesc de lumină știu doar că atunci când clipesc mai pierd un curcubeu din vara asta în care pătrund ca printr-o poartă deschisă având un lanț de cuvinte la glezne și o singură uimire că încă murim *** urăsc pământul ăsta pentru că îmi fură tot ce iubesc dar când sunt departe de el mă sfâșie certitudinea că și eu îi aparțin *** moartea se lățește ca o băltoacă în care se tot sting lumânări *** de-ar fi posibil aș da o fugă pană în universul vecin să văd dacă diminețile lor au aceeași aromă de lumânare stinsă *** construiesc de zor piramida din mine dar tot nu mă simt mai aproape de cer