Auzi?! Muzica!...

Slăbuță și palidă, doar ochii negrii, mari, rupți parcă din noaptea izgonirii, ardeau de viața abia plămadită din negura conștienței umane. La fel de întunecat, părul des și sălbatic, tuns scurt, parcă-i smulgea toată vitalitatea din trupul firav. Avea 5 ani și încă nu reușea sa pronunțe corect anumite consoane. Era o bucățică de om, așa am cunoscut-o atunci când întâmplarea sau poate destinul a adus-o în casa familiei mele. M-am apropiat ușor de ea. În picioare lângă pian, plimbându-și degetele micuțe pe claviatură, a întors privirea strălucitoare spre mine și cu adâncă fascinație în glas, aproape șoptit, mi-a spus: Auhi?! Muhica!...