Amoru-mi negru
O șoaptă surd strigă-n urechi,
Un gînd îmi tot zdrobește firea.
Doi ochi ce se petrec perechi,
Blesteamă crunt și greu privirea.
În noapte deliră fantome sub stele,
Strigînd
mîndria căzută din cer, cîntă imnuri de libertate
la urechea Omului
căptușită de ceară și pene sfințite...
Omul se oprește
și mulțumește
cerului de șobolanii
cu care împarte o bucată de
Se scurg pîraie murdare.
Murdare ca sufletul meu;
Cer ochii mei îndurare.
Cer ochii chipul tău.
Mă bat puhoaie înalte,
Mă ceartă apa nebună,
Și pleacă apa departe
Lăsînd in suflet
Amnezie
Devin un înger incolor
A raiului ce l-ai creat.
Devin un sunet insonor
Din cîntecul ce l-ai cîntat.
Trecut cu nori, cu vînt,
Rămîn ecou amnezic.
Lăsat ca un greșit cuvînt,
Pe
EG