mîndria căzută din cer, cîntă imnuri de libertate
la urechea Omului
căptușită de ceară și pene sfințite...
Omul se oprește
și mulțumește
cerului de șobolanii
cu care împarte o bucată de
Se scurg pîraie murdare.
Murdare ca sufletul meu;
Cer ochii mei îndurare.
Cer ochii chipul tău.
Mă bat puhoaie înalte,
Mă ceartă apa nebună,
Și pleacă apa departe
Lăsînd in suflet
Amnezie
Devin un înger incolor
A raiului ce l-ai creat.
Devin un sunet insonor
Din cîntecul ce l-ai cîntat.
Trecut cu nori, cu vînt,
Rămîn ecou amnezic.
Lăsat ca un greșit cuvînt,
Pe
Amoru-mi negru
O șoaptă surd strigă-n urechi,
Un gînd îmi tot zdrobește firea.
Doi ochi ce se petrec perechi,
Blesteamă crunt și greu privirea.
În noapte deliră fantome sub stele,
Strigînd
EG