Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Singurul poem in nopti ca acestea

1 min lectură·
Mediu
Îmi spui că tăcerea
e mai aproape de tihnă
decât poezia.
Și o profundă veselie
mă redefinește.
prietenii din Chișinău cred
că poate-am primit Duhul Sfânt
adevărul îl dețin însă cei puțini,
este singura rodie
ce suie din stânci,
cu rădăcinile expuse
spre Vântul de Est.
O, prieteni ai vieții mele neglijente
inima voastră seamănă cu a mea,
singurătatea voastră
vă va aduce înapoi,
Acasă.
Îmi spui că tăcerea
e mai aproape de tihnă
decât poezia.
Dar dacă în loc de gândul acesta
ți-aș dărui tăcere,
mă rog, tăcerea așa cum o știu eu,
atunci ai spune
că asta nu mai e liniște,
ci un alt poem.
Și mi l-ai înapoia,
mă rog, așa cum numai tu o știi.
Acesta este singurul poem
ce-l pot citi lângă tine.
Sunt singurul care îl poate scrie
și nu mă sinucid
când lucrurile merg prost,
nu mă întorc în Egipt
sau la catedră.
Am încercat să dorm
și când n-am reușit,
m-ai învățat să scriu.
Am învățat să scriu
ce ar putea fi citit
în nopți ca acestea
lângă unul ca mine.
002.254
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
179
Citire
1 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Eduard Rosentzveig. “Singurul poem in nopti ca acestea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/142929/singurul-poem-in-nopti-ca-acestea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.