Poezie
Cînd ai să-ți coși tricoul
2 min lectură·
Mediu
Cînd ai să-ți coși tricoul n-or să mai fie flori,
Cînd din răpciunea gurii ți-iei strugurii cu tine,
Nici zîmbet, nici tristețe, nici înserări sau zori
Nu vor mai fi nici lumea și nici vin de la mine.
Eu am să plec spre ziuă, sau poate chiar neseară
E vineri și-ți sorb glasul cu sufletul ușure,
Nebun m-alinți și-mi spui că-s o comoară rară
Și crezi că hoții așteaptă iubirea să ne-o fure.
Ai nostri-amici în corturi au adormit în rînd
la pulberea de stele a-mbrătișării tale,
și știi de-acum, my love, amarul adevăr
Bob Dylon îl mai cîntă..tot ce-au de zis..e vînt
Deși nu sunt folkist cresc pe chitară-mi lotuși,
Iar tu ești realistă și-ți par un complicat
Cînd zvelt cum chiparosul mi-e trupul, spune-mi totuși
De ce-avem lîngă inimi, tricoul deșirat?
Aș mai fi stat, pe brațe să te privesc uimit
ce caldă ți-e la zîmbet privirea încurcată,
Că dintre noi doar tu iubești nevinovată
Vreau chipul să-ți mai văd odată, și-am fugit.
Cînd ai să-ți coși tricoul n-or să mai fie flori,
Cînd din răpciunea gurii ți-iei strugurii cu tine,
Nici zîmbet, nici tristețe, nici înserări sau zori
Nu vor mai fi nici lumea și nici vin de la mine.
Dar dacă-ți scoți tricoul vor zdrăngăni chitări
Cînd cu-apocrife mere m-ațîți numai pe mine...
Nici zîmbet, nici tristețe, nici înserări sau zori
Nu vor mai fi de-atunci, doar eu cîntind prin tine.
Eduard Rosentzveig, Constanța, 29.09.2016
002.179
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Eduard Rosentzveig
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 239
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Eduard Rosentzveig. “Cînd ai să-ți coși tricoul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-rosentzveig/poezie/14097089/cind-ai-sa-ti-cosi-tricoulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
