Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Toamnă

1 min lectură·
Mediu
După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat, iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.
Nu mai știu dacă eu, nu contează că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.
Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva,
Nu o zi, nu un an, ci întregul mandat.
După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"
Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolat, vreau să uit ca să beau.
2027
2

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
179
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

EDUARD Lupașcu. “Toamnă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-lupascu/poezie/14205815/toamna

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.