Poezie
Scrisoare fără sfârșit
4 min lectură·
Mediu
Nici nu mai țin minte când am început să-ți scriu… era foarte devreme, era foarte târziu?
Dar nu prea contează acum acest aspect banal, nu despre asta vreau să pictez în fundal.
Probabil am și pierdut, cuvintelor, șirul, cum pierde popa smerenia dând jos patrafirul.
Nu reușesc să adun sensurile împrăștiate prin toate gândurile, de aceea e posibil ca excesiv dezordonate să apară, în scrisoare, rândurile.
Sunt sigur însă că sinceritatea le va salva de la ghilotină ori măcar vor obține o amânare de la pedeapsa divină.
Una peste alta, nimeni nu ar putea susține hotărât că vreunul dintre ele mi-ar fi rămas, os de pește, în gât, acest pericol nefiind nicidecum iminent în viitor, d-apăi normal că nici în trecut și cu atât mai puțin, în odiosul prezent.
Pe de altă parte, n-are cum să nu-mi tremure mâna pe pix, ținând cont că mă uit la ceas iar el, șugubățul, arată ora patru a.m. fix.
Acestea fiind scrise (ia-le și tu ca pe un desuet prolog) negru (ca de sub unghie) pe alb, să nu aștepți cumva și un epilog care să te înjunghie sau o concluzie, axiomă ori teoremă (știi că de la matematică întotdeauna făceam eczemă).
Apucat-am (am îndrăznit, cam brusc, recunosc) să mă îndrăgostesc (trosc-pleosc) gentil, exact ca debusolatul fluture de fragilul pistil, iar în urma acestui cert fapt concludent, am devenit, poate nițel prea mult, absent la semnele de circulație, gropile din asfalt, dar mai ales la semnale (cum care, cele reale!) lăsate să atingă, în locul buzelor tale (fără adaos de ruj ori alte niscaiva chimicale), ca o dâră de parfum de firmă, dulce sau fresh (nu prea contează, oricum la ușa gândurilor tale m-ai întins preș), oarecum delicat (așa, precum rugăciunea vrea să ucidă un păcat), să anestezieze ori măcar să tempereze efuziunile sincere, neprogramate, dar atât de grav lovite (nu, stai liniștită, nu-ți ia nimeni carnetul, nu pe zebră) de caducitate.
Undeva, pe o filă (nu mai știu pe care, pe rândul n, oriunde), urma aceea nu e de la o lacrimă din dragostea nereturnată, era o lacrimă de la amăreala produsă de o pastilă, luată fără obișnuita apă plată.
Ei, dar dacă mă întrebi pentru ce era pilula, asta e o întrebare destul de incomodă (e ca și cum mi-ai spune că-mi lipsește o diodă) care-mi destabilizează celula, însă ție aș putea să-ți spun: era o azurie bulină (nu, nu aia pentru a putea, ci pentru a putea uita) pentru a uita cum e să fii lăsat în drum ori într-o scrumieră, pe noptieră, scrum.
Fără îndoială, am început să bat câmpii pe-aici (zici că în locul meu vorbesc, laolaltă, cei șapte pitici!), dar nu știi cât de greu e să-ți scriu ție scrisoare (cum ar fi asta: să poți să scrii, pe hârtie, cât de mult te iubești tu pe tine, cât de tare?), așa că nu mă poți condamna fără un proces corect, în care să fii atât reclamantul, dar și, pentru mine, avocatul perfect, pentru că, nu-i așa, îmi știi cel mai bine atât vina de o excepțională gravitate (aceea că m-am lăsat, de făptura ta, dat, efectiv, pe spate), dar și atenuantele circumstanțe (principala fiind că la romantism n-am avut niciodată restanțe).
Nu-ți cer să mă salvezi de la închisoare, dimpotrivă, pentru o așa faptă comisă cu obraznică, trufașă… candoare, merit să fiu închis definitiv chiar și pentru simplul motiv că n-ar trebui lăsat să umblu pe străzi hai-hui (se poate transmite microbul de la mine oricui și nu cred că inima ta ar putea suporta atâta iubire de la toți necunoscuții care s-ar molipsi de boala mea).
Uf, afară soarele e deja pe uliță, nu foarte sus, ci cam înalt de-o suliță și cred că o să adorm și eu acum, diurn, sunt puțin obosit… (da, știu, mai sus ziceam că scrisoarea asta - autocar plin cu cercei de argint si rochițe de pânză cu miros de pelin - nu are sfârșit; păi, nici nu are, acum, mai degrabă-i într-o scurtă parcare).
Încă ceva pentru cunoștința ta și apoi chiar îți declar, solemn, "hai, pa!": dacă nu te visez este pentru că, îți spun pe șleau, exact așa vreau; n-aș reuși să dorm nicio secundă, atât timp cât, în vis, imaginea ta mă inundă.
1015
1
Despre aceasta lucrare
- Autor
- EDUARD Lupașcu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 708
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
EDUARD Lupașcu. “Scrisoare fără sfârșit .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eduard-lupascu/poezie/14205787/scrisoare-fara-sfarsitComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.