Ecaterina Ștefan

fără să fac abstracție de insistența ta, las totuși ultimul vers în forma asta, am argumentat de ce.
vezi că fiecare editor sau autor are propriile standarde în apreciere. este firesc. aici poate-s mai pretențioși / exigenți. dar, să recunoaștem, poezie.ro e și un site prestigios.
nu lua la inimă orice neîndreptățire sau vorbă aruncată în vînt de dragul a nu tace.
și să nu renunți la nimic din ce te reprezintă or te face să fii tu însuți.
mulțumesc de revenire.

Carmen, ceasul ne ridează, ne stresează cu ticăitul constant care ni se pare cînd prea lent cînd prea rapid. așa îi stă omului în fire să mototolească plictiseala în buznarele acțiunii/faptei.

Teodor, interferența se concentrează doar în final. \"înglodați\" aș schimba cu îndrăzneală dacă n-ar sugera exact ceea ce am vrut eu să transmit. cu toate că face greoi ultimul rînd, mai e și acel viu anterior plasat, care cred că menține echilibrul în ansamblu. faptul că nu renunțați la \"dumneavoastră\" mă îndeamnă la reciprocitate.

Luminița, firul logic este următorul \"după perdea... cactușii se dezbracă... nu au nevoie de apă, de mîini străine, de ochi, de celebritate... ei (cactușii) adîncesc rădăcini...\" am adăugat un \"de\" înaintea mîinilor ca să fie clar că ideea continuă acolo și am înlocuit cu ceva mai concret \"semănăm\", să nu fie bifurcarea înțelesului, chiar dacă era destul de faină ideea însemănării. nici nu m-am gîndit la așa posibilitate. înfloresc cîte puțin de fiecare dacă cînd nu-ți dezamăgesc așteptările în ce privește \"poezia\".

vă mulțumesc.

Emil, de la general înspre personal. cam acesta-i traseul. trecerea dintr-o realitate în alta. aplecare asupra selfului fără a face abstracție de perspectivele / proiecțiile dinafară. mulțumesc.

Pașa, da, în jurul paradoxului am construit eu poezia, tu comentariul. toate au mai fost și vor mai fi gîndite din nou, parafrazîndu-l pe Goethe. mulțumesc de oprire și cugetare.

Ecaterina

saturată de imagini arhitecturale și simboluri, poezia nu izolează emoția artistică de libertatea, definită ca formă de modelare a sinelui după canoanele esteticii, delectarea sufletului prin cadre naturale / viul dinamicii / staticul portretisticii în care transpare mai mult decît simplul simbol cercetat la modul direct. ci se vede pătruns prin prisma capacității de autosugestionare și adîncă simțire. complicitate auster-elegantă cu lente acumulări interioare. rafinarea expresiei și decantarea sentimentelor. avîntul luat raspăr prin spații interiorizate, valuri de oameni și căldură sufocantă, spre singura direcție dictată de fluxul liric, tablouri ce refuză demascarea or falsul, lăsînd spațiu doar momentelor de relaxare și introspecției lucide.

o poezie fără goluri. așa cum obișnuiești tu să scrii cu forță imaginativă, cu gesticulație nefirească în tablouri vivante. aici mișcările triste de calvar le înfășori într-un aer voit ironic. din start se conturează virtualități paradoxale cu treceri dinspre posibilitățile arhitecturale, spre disocierea morală \"poduri cu largi perspective pentru milogi\". remarc îndeosebi capacitatea expresiei de a te a duce față în față cu personajul într-o realitate hipnotizantă, asemenea visurilor lucid asumate. remarc dimensionarea unei atitudini atît de aproape firescului și fondul imagistic de soriginte onirică. felul în care dozezi metafora astfel încît nici să sufoce dar nici să lipsească îmbinînd-o în compoziții originale. felul în care nu te abați de la subiect ci folosești accente din același registru în paralel pentru a menține echilibrul echidistant față de un real fix, adică deloc tranzitoriu însă filtrat prin libertatea poetică cu sugestii subtile.

Teodor, este o stare interiorizată, frica - finalitate a conștientizării cît ești de fericit avînd aproape oameni de la care poți învăța. regrete - nu. rafinamentul depinde doar de gusturi. mă bucur că-ți plăcu.

Carmen, un fel de estetică a paradoxismului acolo. implozie, da. atmosferă / aromă kafkiană creată de balans în incertitudini dar și o doză generoasă de relaxare.

Nicolae, experimentez, nimic mai mult. imaginile cred că sunt bine dozate. forța sugestiei contează mult, desigur.
p.s. steaua a fost. calculatorul tău e în regulă. am rugat-o chiar eu pe Luminița să o retragă fiindcă mi-a oferit una nu foarte mult timp în urmă și doar știi, regulamentul.

vă mulțumesc frumos tuturor

Ecterina

prima strofă reprezintă introducerea într-o lume determinată de dinamica interioară și reacție. modestia sinelui plasat cu aproximație în spațiu, necesitatea de căldură / lumină spre care se tinde. împletirea cu undele sonore or corzile tranzitorii în funcție de albedo.
strofa 2 păstrează universul recognoscibil numai prin dimensionarea / modelarea formelor, sinklino în rotunjime. definirea indirectă a firii ca parte din scriitură, din fluiditatea timpului ascuns și el în circularitatea simbolistică. timbrul personal nu atît izolat cît camuflat în alte dimensiuni cu vagi accente expresioniste \"insule subpământene\", însă care susțin imaginea de ansamblu ca filon poetic autentic.
strofa 3 - curățire de influențe fără urme de scepticism. alunecă mai mult pe linia grav - obstinată. plus jocul de contrast, dezinhibare și asociații reușite. în sens că este remarcabilă spontanietatea imagistică.
poruncile - linii de forță aici. sunt memorabile. titlul - foarte bine ales.

Laura, este voită gradația inversă spre simplitate. mulțumesc de sinceritate. rectificasem între timp acel typo.

Luminița, am eliminat versul fiindcă complexitatea lui venea ca un baraj. eu una cînd citesc poezie vreau să pătrund și sensuri, pe lîngă emoții. mulțumesc de apreciere.

deschideri interoare/exterioare axate în jurul impresiei, adîncimii impactului simbolurilor culturii într-o structură inovatoare, introvertită în sine dar și în stările de lucruri. dezvăluiri dictate de o anumită realitate trecînd peste harta geografică a simțirii. echilibru deloc aparent între mediu și trăirile interioare sau perspectiva asupra acestora. simplitatea abordată în discurs nu pierde din complexitate. se simte totuși aerisirea, libertatea, cadența respirării. cu toate că maniera de a îmbina imagini, capacitatea expresiei și sugestivitatea reflexului rămîne aceeași. aerul pasager respiră arhitectural și redă frumusețile lumii trecute prin renghenul sufletului.

după ce-am citit și-al doilea com. este interesant lanțul deductiv, transcederea și într-o oarecare măsură logica, firul ideatic expus. recunosc. ca schelet al poemului este bine structurat/gîndit. referitor la elementul de legătură pe care l-am eliminat sunt de acord că e mai bine așa. că am obs și eu mai înainte. de asemenea înțeleg că retragerea eului ar aduce o imagine generalizată reducînd aerul personal și mărind posibilitatea cititorului a se regăsi în aceste rînduri. și dacă aș include inima în imagine s-ar întări liantul. da. decamdată însă las așa. mă rezum doar a inversa ultimele 2 versuri ca să fie relaționarea directă început - final. cînd/dacă voi găsi o imagine mai potrivită în context ca să întăresc trecerea la mijloc deci voi mai aplica schimbări. mulțumesc pentru implicare și sfaturi.

Oriana, mi se pare incredibil faptul și eu m-am gîndit la același lucru, doar ezitam. am redus. mulțumesc.

nu proiectez construcțiile pe un anume gen de poezie și nu știu ce-mi rezervă inspirația pe viitor dar sunt fericită desigur dacă îți place stilul și vezi un punct de pornire.
am reformulat acel moment fiindcă simțisem și eu stridența dar nu eram încă hotărîtă în a schimba. mulțumesc.

spațiu pictural reconstruit din simboluri. melodicitate fără penumbre. mai mult contrast separat doar de transparență. mai multe planuri amplasate în ordinea intensității. timp apropiat - prim plan. basul doar ca rezonanță a zilei trecute, la perceperea senzorială. caligrafierea trecerilor pe cer ca o deschidere, amprenta anotimpului. anume de la strofa 3 începe acțiunea, culoarea aprinsă, conturarea marginilor atmosferei create, nervul verbalizării, forța imaginii, raportare la sine. finalul o și mai accentuată apropiere de miezul ființei. fiecare toamnă se adună, le acoperă pe celelalte însă nu în totalitate și nu definitiv. fiecare iubire rămîne imprimată adînc în suflet. frumos.

toate pornesc de la individualizarea lacului ca parte de sine. nu te opresști la forma brută a imaginii ci tinzi spre a prelugi sensurile în multiple metamorfoze. chemare spre a cerceta/atinge interiorul. trecerea superficială este riscantă. zbatere nu atît întru supraviețuire cît întru a menține distanța. imposibil atîta timp cît nu poți controla exteriorul. suprapunere de suflete, întîmplare cotingentă însă definitivă. un fir care te ține aproape dincolo de glasul cugetului. comoara asta intuiesc că-i aproape de cea din \"alchimistul\" a lui coelho. sau ceva închis. dincolo de ochii lumii și căi ușor de străbătut. avînd în vedere că e vb de lacul din tine rămîn totuși la valoarea spirituală. o trecere bruscă a timpului or altă perspectivă de a privi/înțelege. ca întreg mi se pare nițel fragmentat textul însă există o coerență a manierei de exprimare pe care o recunosc cu ușurință. e bun, are substraturi ce pot fi descifrate în mod diferit.

finețe, sensibilitate, liniște. demult nu am citit ceva atît de tandru. imaginile dau melodicitate. expresia trecută prin suflet denotă relaxare. dinamica doar înspre final capătă liniaritate (deci liniște). frumos.

Teodor, mulțam de acuratețea gîndurilor lăsate aici. presupun că ai comentat cînd era încă varianta inițială. am schimbat între timp același moment pe care l-ai menționat tu și altele. mă bucur că ai observat corect. doar dacă e posibil, pe viitor, o adresare fără dublul politeții. ceva mai simplu.

Pașa, mă bucur mult că ești atent și că ai observat o schimbare înspre bine între ce a fost și ce este. mă caut încă. mulțumesc pentru încurajare.

cred că poezia ar avea un mai adînc impact asupra cititorului fără prima stofă or dacă s-ar înlocui cu altceva \"pelița\" pt că e o idee și acolo ce susține mesajul și-i interesantă/potrivită hașurarea inimii. a doua strofă aparent e potrivită pt un început ascunde suspansul, așteparea parcă tensiunea de pînă la întîia zi. strofa 3, versul unu începe bine. ca o continuare, deducere, inferență de la ideea anterioară. apropiere. următoarele două balansează în echivoc. nu-i clar dacă pescărușul or țipătul rătăcește sub nisip. în fine. logica nu ține de poezie. strofa 4 vine ca o împlinire, bombare a lumii înspre exterior. arhitectură construită din mici elemente ale vieții. senzație de antichitate. implicit, cunoașterea sufletească reciprocă. în următoarele două asumarea iubirii, sentimentului, consecințelor. contopirea sufletelor. compatibilitatea. final de excepție, adîncime în liniște. foarte plăcut.

păi, nu ziceam de ultimul vers al poeziei, ci anume din prima strofa ca la ea ma refeream. adică cel pe care l-ai redus cu totul. am revenit pt ca să nu se creeze confuzii. versul final e la locul lui, este indispensabil acolo și e f bun. :)

ai 2 variante:
1. \"florăreasa din colț
care tocmai își terminase
de numărat banii
și ți le-a lăsat...\"

sau

2. \"florăresele din colț
care tocmai au terminat
de numărat banii
și ți le-au lăsat\"

în forma scrisă acum nu înțeleg deloc pluralul de la \"ți le-au lăsat\". ea - florăreasa. nu ele - garoafele.

în ceea ce privește mesajul mi-a plăcut cum ai redus iubirea pînă la garoafe or acea ipostază finală. și magicul 3 și simplitatea și acea pauză/acel repaos.

eu una în prima strofă aș fi scris \"nu pot să mă detașez de mine\" și fără ultimul vers. anume ultimul cuvînt e riscant și obositor chiar dacă cîștigi comprimare a exprimării utilizîndu-l.
mai simplu aici, mai dezinvolt mi se pare
mi-a plăcut forța finalului și felul în care manevrezi repetițiile înspre concretizare aducînd oarecum rotunjime expresiei.