Ecaterina Ștefan

nu este o poezie cu substraturi, în care să cauți înțelesuri ori sensuri ascunse, dar directețea este un plus, în opinia mea. mi-a plăcut poezia în întregime, implicit și titlul, care e bine legat de text. am remarcat sinceritatea spunerii și firescul din fiecare gând. versurile sunt construite elegant la nivel de conținut și chiar au poetic în ele. nu pot să accentuez în mod special vreo sintagmă sau strofă pentru că ar trebui să citez integral. multă inspirație aidoma celei care te-a făcut să scrii ca aici îți doresc.

Mi-a plăcut directețea, simplitatea și pasiunea amintirilor. Mi-a plăcut aplecarea spre detaliu. Deși inițial credeam că este un poem admirativ declarativ, de genul: Ruxandra, V-am citit cartea, Vă admir...

Mai citesc,

eb

nu e rea poezia, dar nici extra-bună. o dată cu soarele eu aș citi odată cu soarele, că despre lucruri simultane se spune. finalul spune multe. titlul cred și eu că ar fi bine să fie altul. în rest, poemul este bine închegat, dacă nu s-ar repeta atâta viața, care, în genere prefer să fie exprimată prin alte cuvinte, nu direct. oricum, mi-a plăcut. mi se pare o poezie reușită.

N-am izbutit niciodată să mă supăr pe tine, deși nici motive pentru asta nu pot spune că am avut. Este, după și pentru mine, un poem reușit, dar aș încadra totuși la personale. Foarte frumos finalul. Acuma mă simt ca un balon roșu umflat până la limită, nu în sensul de furie, ci împlinire. Mulțumesc, Aurelia.

În primul rând, nu-mi pasă de polemică, de opinii contrarii, de laude, nu zic deșarte, fiindcă, în mod sigur, cei care au lăsat aici păreri pozitive, au altfel de scări apreciative, valoric vorbind, și este dreptul lor să aibă alte gusturi. Nici măcar nu am citit și nici nu am de gând să citesc cine și ce a scris, fiindcă risc să îmi amplific starea căpătată în urma lecturii acestui text, despre care am spus tot ce am avut de spus.
În al doilea rând, nu am lăsat loc alternativelor. În mod cert am adus o singură părere, baza căreia am cimentat-o cu mult ciment atitudional, ca să nu se clatine nici măcar în timpul unei furtuni, care ar putea întoarcă pe dos o insula Robinson Crusoe. Nu condamn pe nimeni și nu reproșez nimănui nimic, decât scrierea acestui text.
În al treilea rând, dacă spui că intenționezi să continui scrierea unor texte de genul celui scris aici, să știi că eu, personal, nu o să risc să îți mai deschid pagina deloc, dincolo de posibilile gânduri hipermegageniale, pe care, după cum observ, intenționezi să le concepi. Nu e mare pierdere, nu zic de asta, dar...

Dacă îți plac polemicile, reproșurile versus laudele false, discuțiile inutile, poeziile pe care, presupun eu, că o să te trezeși într-o dimineață, și o să le ștergi cap coadă, detestându-te că le-ai scris... treaba ta.

eb

Octav, NU.

Combinația asta de spiritualitate cu senzualitate îmi provoacă greață. Să sorbi una dintre una dintre cele 4 bătăi? Iubitul erotic dar și chirurgical? Inima lor să-ți intre în intestine? Digestia să o trimită în sânge până la inima ta?

Sâni, sâni, sâni... sâni... și la urmă ... Amin?

\"femeile frumoase dorm pe sânul stâng
acolo e o biserica și iubitul e popă\"

Ce e asta? Inestetica DEZgustului? Apogeul perversiunii duhovnice?

Cu riscul să mă vezi din clipa aceasta dușman, întreb, ca apoi să spun:

Există vreo categorie subAtelier?
Ucide în tine artistismul de genul acesta, nu mă suprima cu defectuozilățile (să-mi fie permisă formularea) unor asemenea texte, nu mă suprima cu \"poemul\" ăsta prin excelență dezgustător.

Eu pot să numesc câteva lucruri de care mi-e silă la fel de mult cum și de conținutul de mai sus, foarte de mai sus, de conținutul de sub titlu, pornind chiar de la titlu:
procesul de reciclare a gunoiului, dietele pentru care oamenii zilnic își pierd conștiința, glumele engleze, glumele proaste, bețiile, sporurile, olimpiadele locale, naționale și internaționale, jocurile americane, emisiunile sentimentale, toate emisiunile, fotbalul, comentatorii fotbalului, suporterii fotbalului, hibrizii, becurile econome, crutoanele hipercondimentate, cola, mcdonald\'s-ul, obsedații, narcomanii, pedofilii, dependenții, criminalii, aroganții... bacteriile de pe planeta asta, microbii întregului sistem solar, tot tot tot tot ce deformează firescul oricăror dimensiuni existențiale... și sasha bognibov, da, bognibov.

Înțelegi, Octav, ce încerc să spun?

Cu sinceră prețuire pentru valoarea ta poietică,
remarcată, desigur, în Alte creații,
eb

Ai imagini bune, Alex, dar sunt prea multe culori. Fiindcă ador roșul, aș lăsa numai roșu, dar ține de o opțiune personală, cred eu. Înțeleg că ai aplicat aici culorile intenționat, important e ca următorul tău text, cum și celălalt și tot așa mai departe, celelalte, să aibă o altă tentă, cu nimic coloristic, fiindcă altfel ar fi sufocant. Când pui o culoare e bine, când pui două culori, se face cumva echilibru, dar dacă-s mai multe, ele deja se suprimă reciproc. Oricum, ultimele texte citite pe agonia au fost pline de culori, probabil de asta mă deranjează. Sună un pic forțat coerciția sinelui, pentru poezie. Ultimile 2 versuri din prima strofă au ceva deosebit și asta pot spune despre finalul fiecărei strofe. citesc,

eb

sincer vorbind, când am început să scriu această poezie, nu m-am gândit că ar putea să iasă până la urmă măcar un sens, de aici, fiindcă Burjui nu are nicio poveste. dar sunt mulțumită, și sper ca celelalte poezii în genul ăsta să iasă măcar în proporție de 70 la 100 la fel de bune. mulțumesc.

eb

Ceea ce am remarcat din start în poeziile tale este tendința de a scrie agresiv. Nu am nimic contra, dar pe alocuri prea forțezi imaginile și ceea ce se așterne în context, devine prea violent. Primele două versuri îmi aduc o senzație cunoscută, și anume senzația când ajungi să cerșești suferința. A doua strofă e cam scîrboasă.
Ceea ce citesc prima data în viață, sincer, este formularea „Ma ucid-n...”, identic și în cazul formulării „viermi-n stomac”, când s-ar părea mult mai puțin forțat mă ucid în, și respectiv, viermi în, moment în care observ și lipsa de diacritice din prima sintagmă. Între frică și cinică este o virgulă, care nu ar trebui să existe acolo.
Am crezut că primul text pe care îl voi citi în Atelier îmi va rupe pofta de a reveni aici în următoarea jumătate de an, cu toate că știu că se găsesc aici texte mai bune decât ceea ce scriu eu, sau ceea ce, paradoxal, apare pe prima pagină. Textele tale sunt perfectibile, și cred că dacă le-ai lucra mai mult, dacă ai avea mai mare grijă de felul în care formulezi, dacă ți-ai mai domoli violența, ai putea ieși simplu de aici. Mai citesc. Succese!

multumesc pentru sfaturi pretioase, ce m-as face fara cititorii mei critici. promit ca urmatoarele poezii din seria asta sa fie postate impreuna, ca grpaj.

spe ca acum e ok. ma bucur sa te regasesc. merci de oprire aici.

alex, da, face parte dintr-o serioe si oriune nu o sa apara, textele acestea vor aparea impreuna.

angela, dupa ce o sa scriu toate poeziile acestei serii, o sa-mi revizuiesc textele si o sa tin neaparat cont de sugestia ta.


multumesc.

eb

pai, nu aveam in vedere goliciunea prin expresia aceasta, desi, observ doar acum ca poate fi interpretata si asa. multumesc de parere.

chiar dacă aș vrea să mai adaug ceva aici, pentru mine totul deja este spus prin cuvintele scrise în text. apoi, pentru mine e important să pot cuprinde o întreagă istorie în versuri cât mai puține, cât mai simple... și, desigur, dacă cititorul are unde să fantazeze mai departe, sunt doar pentru... mulțumesc.

raul, inteleg ce vrei sa spui. si eu vreau sa existe o poveste in fiecare jucarie, dar am considerat ca in forma aceasta, chiar si minimalista, exista o anume poveste, chiar daca este o simpla imagine / atitudine / situatie / raportare...

am ajuns la concluzia ca textele concise sunt mai agreate de catre cititor, asa cum nu obosesc ochiul.

multumesc de idee. chiar suna mai bine asa. de regula, inceputurile le scriu prost, cand doar ma incalzesc.

merci de comm. pentru mine inima e in textul precedent, ca de la inima am pornit, dar nu asta conteaza, mai sunt locuri unde se poate simti pulsul. sa imi spui cand dai de inima in seria asta de poezii.

problematică, da, obținerea cetățeniei române, acum, dar și mai greu era înainte. îmi pare rău că se întâmplă așa lucruri, mai ales, că se întâmplă și în cazul fratelui nostru Alexandru Vakulovski, care este un poet foarte talentat. de-ar fi după voia mea, aș scoate în genere viza, restricțiile, ar rămâne o graniță obișnuită, sau, mai bine, să nu existe graniță deloc. citesc și mi se pare incredibil. e chiar jenant. ce să faci...
se pare că nu chiar totul depinde de noi.

Sneg e jucăria mea preferată. atunci când i-am dat numele ăsta nu știam că Sneg în rusă e zăpadă. pe atunci mă duceam la săniuș și filosofam pe tema asta, când aflasem deja. am pierdut-o de două ori, de jucărie zic. numai eu știu de câte ori i-am cusut un picior, o mână, un ochi la loc. și o să mi-l cos din nou pe Sneg, că mi-e dor de el tare tare. dar asta când o să am timp.

ideea era că o pictură nu se face într-o zi.
două picturi nu se fac nici măcar într-un an, se fac în mulți ani.

apoi, aurelia borzin, mi-a sugerat varianta asta mai comică, la cenaclul de ieri. cu aurelia, mi-aș face jumătate din poezii comice, dacă ar fi să vină cu câte o idee la fiecare.
și uite așa m-am apucat eu să scriu despre jucăriile mele, existente sau inventate. că am și temă pentru acasă, oamenii serioși ai literaturii m-au însărcinat cu temă pe acasă... ;)

merci de comm, ottilia. și te mai aștept.

adriana, chiar de la prima lectura am perceput acest text ca fiind unul foarte bun. iar sintagma aleasa pentru titlu, mi se pare cea mai reusita din text.
uite ce mi-a placut in mod special:

doar o mână de carne sub care te strângi ca hârtia în foc.

de mult nu mai vorbești despre moarte. o taci. sapi liniștea ca un câine după osul ascuns.

e la un timp libertatea ia formă de pumn închizi ochii și aștepți lovitura.

duminica nu ploua niciodată.

textul este oricum unul bine construit. te invidiez.

zâmbet.