Dunca Valentin

i-am văzut pentru o clipă pe Bacovia, Minulescu alergând cu o viteză fantastică după Labiș care alerga și el cu o viteză fantastică după căprioara lui în urma lor alerga de-acum o gloată

soarele își azvârle razele spre pământ și acolo se-nfig rănind oameni, frunze, păsări și lut dar facându-le bine un altfel de bine ca un alint încă necunoscut pământul azvârle și el cu săgeți

veneau înspre noi anii tinereții aducându-ne unul celuilalt în visul meu priveam la mine cel din alt timp sau altă dimensiune scriindu-ți o scrisoare pe care n-am îndrăznit a o expedia

Scrie-mi pe tâmplă ceva nerostit Care să mă dezlege de nereguli Și-ntr-un foșnet sublim ce se-așterne tăcut Pe cioburi de suflet spart să-mi vindec întregul. Secunda s-a pornit pe-un drum

sunt zei sau dumnezei care adoră templele impresionante oamenii le-au ridicat astfel de lăcașe dar nu s-au pogorât niciodată să locuiască în ele mărturie stau însăși statuetele lor

pe tulpina unui copac crescuseră câteva șomoioace de mușchi printre care se iviseră ciuperci minione pe tulpinile lor stăteau agățate mici ghemotoace de licheni printre care țâșniseră zvelți