Poezie
pastorală
1 min lectură·
Mediu
în așteptarea acelei clipe a întâlnirii
atâta beznă mi se-adunase-n suflet
că habar nu mai aveam pe unde sunt
ca pe un orb destinul mă ducea de mână
spre nicăieri ori niciunde la el acasă
unde lumina încă nu e inventată
am încercat să aprind luna dar ghinion
tocmai atunci bântuia o eclipsă totală
de variante idealuri speranță și de noroc
soarele colapsa printre exotice locații
aerul spre hades era din ce în ce mai rarefiat
până și rezerva de vise mi se epuizase
iar cea de viață era și ea aproape pe sfârșite
in vino veritas și eu nu aveam măcar o sticlă
să-mi împărtășesc inima cu iubirea divină
wierlles-ul nu funcționa cum să-mi anunț sfârșitul
spre a mi se deschide porțile cele mari ale cerului
când nu mai era izbăvire din senin ai apărut tu
înveșmântată în toate culorile fericirii
ca o cometă strălucitoare sau… ca o înviere
iluzie mlădioasă ori unduitoare apă
ce mă ispiteai cu misterul adâncurilor tale
cu setea disperatului te-aș fi sorbit cuantă după cuantă
dar tu morgană treceai mai departe fără să mă vezi
cum inconștient baston alb te urmam spre stâna mea
mânându-ți nerăbdător ca pe o turmă hormonii
001623
0