Poezie
rivala
2 min lectură·
Mediu
o aud cum se apropie pe nesimțite
ceva ca o adiere pe la spatele meu
fantomă o răcoare prin șiră prin oase
ce-mi îngroașe sângele-n vene
și-mi toarnă acreală în vin
vine vine ca o toamnă vântoasă
ce mă dezbracă de tine de vise
chiar acum mă mângâie prin păr
cu degetele-i lungi tăioase ca o coasă
și își adună tot întunericul din el
pe care mi-l picură în suflet
o simt cum îmi soarbe lumina din ochi
spre a se face blondă ca tine
cum își aruncă de pe ea cămașa ta de noapte
își pune capul pe perna goală lângă mine
doar doar așa m-o păcăli
cum se întinde ca o pâclă
peste chipul tău amintirile noastre
peste jurămintele săpate în salcia pletoasă
se înfioară cu toate dorurile tale
să te dea la o parte spre a mă face al ei
o văd cum frivolă dominatoare ca o stăpână
își taie câte o felie din ce în ce mai groasă
din tortul expirat al fericirii noastre
probabil se închipuie vreo mireasă
te pomeni s-o fi gândind la mine ca la un mire
o unge cu clipele alea unice cu zilele mele
și mușcă și mușcă cu atâta lăcomie
ce bine ar fi de-ar apuca-o vreo greață
mă tem că mai degrabă pune la cale de-o nuntă
nu spun toate astea ca să te fac geloasă
tigroaica din tine să se înfigă în pletele ei
să-i ceri socoteală să o gâtui
ori să-mi pui o vorbă bună la zeu
să își recheme cumva nebuna înapoi
nu e un strigăt de ajutor un gest de disperare
de-ar fi să cer ceva ar fi o mică rugăminte
de acolo de pe unde ești de departe
cum numai tu știai s-o faci
iubește-mă iubește-mă iubește-mă
și voi fi viu
001.459
0