Poezie
sacrilegiu
1 min lectură·
Mediu
când mă trezeam în fiecare dimineață
puneam ochii pe icoana maicii domnului
tristă și fără prunc pe peretele de la răsărit
nu mă rugam doar o priveam
și eram ferit de deochi și de toate relele
pentru mine însă îngenunchea
se închina și apoi o săruta mama
tîrziu am aflat niciodată n-am fost de față
numai fecioara putea ști durerea de mamă
când îți pleacă băiatul de-acasă
de câte ori veneam îmi ieșea veselă-n cale
într-o zi nu mi-a mai deschis poarta
nu se mai ridica din pat zicea ceva de tata
și mă aștepta doar să-și ia la revedere
m-am rugat la precista să mi-o mai lase
să fiu văzut am aprins și candela
dar neștiute-mi rămâneau cărările domnului
după ce n-a mai fost i-am pus poza-n icoană
și-am proclamat-o sfântă
poate n-aveam voie da’ prea o umilise viața
nu mult după aia au început să curgă relele
ceva cumplit se întâmpla cu țara mea
și eu soldat… neputincios mă rugam la mama
în genunchi sub candelă să facă ea ceva
ascunse rămâneau însă planurile celui de sus
într-o dimineață m-am sculat furios
am luat romania și-am pus-o-n icoană…
măcar să n-o mai batjocorească ăștia
022265
0
Poate doar de poezie.