melc

poţi să o numeşti cum vrei şi înţelepciune liniştea asta a ta de dinaintea furtunii retras în falsa-ţi infirmitate taci mâlc te prefaci că habar n-ai de zarva de-afară de agitaţia stârnită printre ţaţele de pe uliţă he he mai e mult până s-o desprimăvăra da’ ele nu mai contenesc cu şuşoteala zic că la vecina în curte s-ar fi zărit o barză şi ghici spre cine-aruncă priviri iscoditoare ţi-au scos şi vorbe că te cam dai bolnav melc melc codobelc scoate coarne tăureşti şi împunge mai împunge de nu eşti ciut se caută un vinovat ai curajul să te arăţi să nu se creadă că e ceva de ascuns ce şarpe fioros şi respectat erai odinioară din gaură în gaură colindai prin şapte sate nu ca acum târâş-grăpiş abia nimereşti frunza şi nu mai ai dinţi nici pe-aia s-o muşti de când cu minunăţia asta de cocoaşă mă obişnuisem să te ştiu mereu acasă anost şi singuratic între cefalopode călugăr retras în savanta-ţi tăcere meditativă da’ pentru cin’ te ştie lenevind în neputirinţă şi sărac lipit doar cu ce poţi duce în spinare dar după ce mă nărăvi la degustatul de leacuri am început să te urmăresc mai atent sunt atâtea schimbări astro-geo-climatice că o fi luat-o razna până şi ciclul tău de hibernare îmi vin în cap nopţile de insomnie cu lună plină mă tem să nu fi ieşit atunci cumva din cochilie şi prin spirala ciobită să se reia ciclul vieţii îţi povesteam că am avut nişte visări ciudate că îmi venea să mă duc la popa să mă dezlege ce să mai zic că şi câinii lătraseră ca după urs se luminează da’ nu-mi vine să mă mai trezesc poţi să ştii pe unde oi fi umblat somnambul să mă pici cu ceară că tot nu-mi amintesc ceva cam de pe-atunci m-oi fi ales şi cu sfârşala asta ca o cădere însoţită de ameţeli şi epuizare sleit de parcă am urcat până la cer piramida târându-mă cu lanţul trofic legat de picior ptiu drace na că idiot mai sunt… urma melcule