nuc cu porumbei

titlul unui tablou neiscălit dintr-o expoziţie omagială deschisă la sala vernisajelor de la cercul militar naţional îl privesc încremenit şi nu ştiu dacă obosit de insistenţele din ce în ce mai reci ale sofiei ori poate ispitit de splendoarea Lui nu mai ţin minte când într-o zi m-am urcat în nucul din curtea bătrânească uriaşul din vremea copilăriei cu rădăcini întinse până către gârlă şi cimitir s-a pierdut şirul anilor de când era acolo de sus vedeam hăt departe dincolo de zări aproape până unde aş fi vrut să ajung dar ceru-mi părea atât de aproape că nu m-am mai îndurat să cobor nici nu am băgat de seamă cum mâinile îmi deveneau ramuri deşi poate mi le-aş fi dorit aripi iar picioarele prind rădăcini obosite de zbor tot felul de păsări şi păsărele se opreau şi îmi ţineau tovărăşie cu timpul chiar şi nişte sticleţi şi-au făcut cuib în capul meu dar au plecat pe rând unele după altele ca zilele din calendar şi-acum le mai aud ciripitul au rămas numai nişte porumbei