cât adevăr...

fiară înfometată mă pândeşte prin ochii ei verzi uite cum hipnoza îmi intră în sânge cu perfidie mă cuprinde mă paralizează zadarnică e orice împotrivire mă amuşinează pe obraji pe nas pe frunte încerc să-i zăresc chipul dar coama ei blondă îmi acoperă faţa îşi lipeşte pântecul de al meu sărmană pradă într-o şerpească încolăcire transpiraţia i-o simt cum mi se prelinge în oase abia mai respir sub strânsoarea trupului ei prin toţi porii îmi injectează în vene mireasma de brad şi de floare a pădurii sălbăticiunea îşi înfige colţii în buzele mele ca flămândul într-o pâine mi le sfâşie mi le sfâşie mă doare ce bine prin şira spinării mi se strecoară în suflet o gheară mi-a înfipt-o în inimă auuu ce bine ce bine ce bine… vreun trecător de am ceva noroc dimineaţă m-o găsi aruncat la marginea vieţii domnule procuror vă rog vă rog n-o daţi în urmărire n-o judecaţi are alibi vă garantez vă jur c-a fost cu mine cât adevăr doamne cît adevăr aşa e mare mare dreptate avea nichita leoaică tânără iubirea