Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Moare vara. Și iar moare vara

1 min lectură·
Mediu
stau ascuns în frica-mi disperată
că cineva îmi va înlocui sufletul
cu un ștreang lung
de care se spânzură umbrele
un ștreang ajuns cu un capăt în iad
dincolo de santinelele amurgului
cineva îmi va înlocui viața
cu o sudalmă scurtă și acră
sătulă să tot aștepte un deznodământ
al neputințelor de toate felurile
vara-i pe moarte aici și-n păpădia-mprejurului
nimic n-o mai poate salva
deci vesel aștept să mă izbească toamna
cu cravașa-i din nou și să sângerez
în toate frunzele câte se zbuciumă înaintea căderii
vesel aștept să cânte în mine
triumful acelei căderi
ca o memorie devenită noapte fără lumini
022.288
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Dumitru Mălin. “Moare vara. Și iar moare vara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/13951580/moare-vara-si-iar-moare-vara

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

“vesel aștept să mă izbească toamna” ce frumos! Am crezut o vreme că numai eu sunt cea a toamnei, când cei mai mulți se bucurau de caniculă, ochelari de soare și piscină.
Cea de-a doua strofă poate fi ea însăși un poem, are profunzime. Ce mult mi-au plăcut versurile:
“și să sângerez
în toate frunzele câte se zbuciumă înaintea căderii”


0
@dumitru-malinDMDumitru Mălin
Multumesc Stefania, fata cu suflet complicat imbracat intr-o \"rochie simpla cu bretele\". Mi-au placut si mie poemele tale, esti tanara, debusolata dar ai comentarii bune si scrii bine. In rest, cu dragostea stii cum zice poetul Kuceac: \"Pe mana dragostei, o doamne, sa nu ne dai, ca nu-i a buna/Ori daca tot ne dai, ne cruta de limbile de matraguna/E drept ca dragostea ne face nebuni, dar blestemat sa fie/Cel care-si bate joc de-aceasta nespus de dulce nebunie\". La buna recitire
0