Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezieepigram

anchetă epigramistică

2 min lectură·
Mediu
motto:
\"El taie ș-alege
De parc-ar fi rege
Nu scapă din \"zona\"
Nici master nici clona\"
(\"Unui editor fioros\" de Luchi Tenenhaus)
Citind ieri epigrama distinsului nostru coleg de site Luchi Tenenhaus și ajungând la concluzia că ea este rezultatul unei experiențe personale foarte dureroase m-am intrebat: este posibil ca printre minunații nostri editori să fie și unul care stăpânește pe lângă arta scrisului și arta violului?!
Sub impulsul primei revolte am vrut să dau la iveală o operă care să-l infiereze pe infractor dar am renunțat imediat la idee amintindu-mi că în trecut de câte ori am încercat să scriu un pamflet a ieșit o odă.
Am luat atunci legătura cu agenții mei investigatori din România pentru a mă informa mai adânc despre rădacinile acestei afaceri.
Iată ce am aflat de la ei:
editorul fioros
lui Luchi, bărbat fălos
a vrut să-i facă-ntro zonă
ce se face la o clonă
Tot ei mi-au spus că Luchi a reușit să scape cu nevinovăția nepătată datorită unei excepționale prezențe de spirit specifică epigramiștilor:
dar l-a scos din pofta-i oarba
re\'nvățându-l omenia
Luchi care după barbă
i-a arătat și chelia
Analizand încă odată dovezile am ajuns la concluzia că incidentul nu s-a datorat faptului că unul dintre iubiții noștri editori, sătul de atâta poezie feminină și-ar fi reorientat orientările ci că a fost pur și simplu o neîțelegere:
pofta lui cea rău famată
a fost, cred eu, confuzată
fiindcă Luch, câteodată
are-un mers plăcut... de fată
053776
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
244
Citire
2 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

dumitru cioaca-genuneanu. “anchetă epigramistică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-cioaca-genuneanu/poezie/115065/ancheta-epigramistica

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@catalina-vieruCVcătălina vieru
Ca e fata, nu-i nimic!
Insa eu as vrea sa-ti zic
Ca mi s-a zbatut o vena
Cand am aflat ca e... sirena!

Cu drag si profunda consideratie pentru anchetator si anchetat,
0
@atropa-belladonaABAtropa Belladona
Gura, multe-ti mai zicea
Si-ai destule la activ!
Asta, zau ne mai lipsea:
Sa te faci si detectiv! :))
0
@luchi-tenenhausLTLuchi Tenenhaus
Nene Genu-s încântat
De catrene dedicate
Mă scoți din anonimat
Sunt o \"personalitate\"!
0
@lory-cristeaLCLory Cristea
Ba, vorbeste din scripturi,
Ba, mananca-n post fripturi,
Ba e invers, ba normal
ba e armasar, ba cal!

0
motto:
\"Nene Genu-s incantat
De catrene dedicate
Ma scoti din anonimat
Sunt o \"personaliate\"
(Luchi Tenenhaus)

pe site a produs ecou
cum de acel \"excitat\"
Luchi s-ar fi distantzat
cu-o viteza de... erou

p.s.
altul ce-a umplut de sange
pe-un similar agresor
luat la rost cumplit se plange
ca... nu-i iute de picior

0