Duma Adrian

Imaginile se amestecă cu întunericul. La fel și reclamele, Își ard ledurile Pe altarul nopții. Privești cuiele Și nu înțelegi unde e crucea. Au ruginit, Au obosit așteptând fratele

Pentru mine, Zicea tacerea picotind la masa, Vorbele nu sint decat pasi pierduti Si aerul decat vibratie. Pentru mine, Zicea unda lacului asteptand inserarea, Vorbele nu sint decat

Mi-e dor de dimineata In care lumina trecea prin noi Pietrificati in umbra tacerii Doar eu dorind eternitate Si tu pentru o clipa incruntata Chemand tacerile Si durerile nasterii Unei dorinte

Dar tu-mi esti clipa Indeajuns pentru o moarte Cat o nastere de lunga Cu urlet de viata impletita. Invata-ma pasii spre tine Copilareste-ma cu surasul tau. Dar tu-mi esti taiere Lama

Sa ascund un gand… Unde sa-l ascund Atunci cind esti de fata Si ma privesti prin mari tulburate De prezenta prea multor vorbe Aruncate de-a valma intre fiintele noastre. Sau atunci cind nu

Si nu te indura Nici la tacerea strigatului meu Nici la curgerea apei Peste trupul meu. … Nici azi, nici maine Nici una din zilele mele Nu-ti sint sortite intelegerii Si nu te vreau

De buna seama Timpul m-a ales pe mine Paznic durerii tale, si, Secunda cu secunda Construiesc un templu nascut mort Din venele jugulare Tasnind zadarnicie. De buna seama N-am vrut sa ma

Desert de-o clipa Peste umbrele toamnei Din chipul tau pietrificat Erodat in curgerea clepsidrei. Azi nu imi mai este Decat zborul tau pasager Eternitate.

ora frageda incepand deja sa mucegaiasca pe la colturi sub terna rasuflare a covorului de nori fara pasari, doar strigoi chemandu-se imi trag aer in piept de parca toata viata mi-ar fi unsa pe

departe de camera aceasta departe de strada aceasta si mai departe de orasul acesta voi presupune o carare asemanatoare cu ideile mele prin care se scurge neplacutul miros de mort ma voi gandi

ma intorc linistit catre tabla de sah ce usor aluneca piesele atunci cand nimic nu aduce a strategie si nu e decat dorinta cautarea ultimei piese adverse vegetez pe o imensa pata

dincolo de trecatoarea noptii sintem noi toti inventand, poate, cautand jocul cheia este o simpla stea rasucita in valurile negre ale lacului doar pentru noi cei suspendati pe cararile

am parasit cerul pravalindu-ma in valurile noptii undeva clovnul a amutit in spatele cortinei in spatele gandului asteapta firul pe care-l urmez nu mai duce la tine singurul lui sens e

Sugereaza-mi un cuvant Pentru mantuire Dezvaluie-mi un rasarit Pentru copacul negru ce creste in mine. Sugereaza-mi o lume Putin cate putin sa se adune in noi Caramida si sudoare Chemare de

aici, nimic nu mai este dupa chipul si asemanarea ta aici intre peretii mei sint doar eu si o plantatie de umbre care-mi cer mereu ajutorul iar eu alerg in intampinarea lor. dune de nisip

departe de oras la marginea prapastiei tacerea ne vegheaza atenta pasii uneori grabiti alteori istoviti in oras strazile s-au pustiit de doruri oamenii s-au stins de-atat timp ce revine

Joaca-te cu mine Sa ne ascundem unul de altul Cand in spatele meu, cand in spatele tau. Lasa-mi mie racelile toamnei Si durerile ascunde-le in spatele oglinzii Unde ochii scurg eternitatea

Gandurile le-am tot gandit Visele le-am tot visat Pana si copacii mi-au imbatranit In spatele ferestrelor. Ochii mi-au ratacit din inima stelelor Cu spatiile vide fraternizand Chemarii mele

Ultimul zbor Al pestelui zburator Vine din chingile viselor saline. Ultimul zbor Al gandului Se naste dintre gratii Si sfarseste in albastrul Uneori marin Al esecului.

Ca intr-un zbor nocturn Ma intorc sa te privesc Albatros ratacit Departe de tarm Departe. Pasarea cu zborul ei Vartej al vazduhului Strigat al nevazutului Din ochi rasarind. Inchid

Ma intreb Apoi ma intorc spre tine Intrebare Zambetului tau Atarnat in zbor de pasare maiastra Rascolit de atata albastru Intrebat de Dumnezeu Cui, care apartinem Unul altuia Nicicand

Sint atat de sincer Incat pot vietui in minciuna ta Ma pot ruga alaturi de tine Pot spera pentru tine. Pot fi in orice clipa Umbra gandului tau Doar sa-mi spui O vorba Un cuvant Si

La mal de ape prea curand obosite De luminile unei veri De toride suflari Te opresti cu tacere de pasi. Ai strans prea multa caldura Pentru o toamna de doua persoane Prea multe dorinte Unui

Rememorez lucruri pe care le iubeam Cu tine scaldata in ceata nepriceperii De-a te apropia de ele. Nu voi regreta nici creionul si nici hartia Si nici maculatura viselor Nimic din nefiinta nu