Dragoș Vișan

Mie cine-mi este odată prieten îmi este pentru toată viața. Mă urmărește și vara cum scriu. Iar când uită de mine, își amintește!

Toate acestea sunt experiențe necesare.

Doar atât am avut de spus: titluri mult mai scurte (la patru ace, să fie la orice text) și insistență sporită pe teme diverse, imaginar, tropi și limbaj poetic!

Mulțumesc mult.

Am reținut.
Poate schimbă și el titlurile. Prea lungi.

S-a cam dus stimulentul financiar...

I-am adăugat textului niște versuri. Iar penultima strofă a devenit antepenultima.

Acest poem e dedicat special bunului prieten Bogdan Geană, care trebuie să se întoarcă la poeticitate și creativitate lirică adevărate. Poemele nu sunt sondaje psihanalitice, după cum ar pretinde acum. Eul liric poate sta pe canapeaua psihanalistului, nu în fața necunoscutului vieții... sale.

Stimulent.
N-am niciun merit.

Dintre toate bursele o plâng pe cea de latină, în anul IV, la Brést. În 1999-2000 puteam ajunge francez, dar m-am răzgândit.

Comentezi din avion. Coboară întâi, să faci și tu cunoștință cu poemul trăsnet. Dar să nu te ardă! Zi și tu prin ce ți se pare peste media Atelierului (afirmație plină de ambiguitate). Acesta este poem cu adevărat. Nu ultimul postat de Bogdan Geană, ce rămâne simplu text lipsit cu totul de lirism.
Tu știi doar să jignești acum. A te preface cu artă că vorbești înseamnă deseori să arunci noroi. Tot la înaintare...

Pământul

Da. Poate fi și fructul "luminos", un simbol al Terrei. Prin sfericitate.
Merge lăsat și articulat. Chiar poste fi însoțit și de epitetul "luminos", din text. Sau "cosmic". Este atât de frumos acest simbol poetic din titlu, "Mărul'!!!

Scuze, mai nimerit ar fi titlul "Măr", nearticulat.
"Mărul", articulat, trimite prin remitizare la pomul cunoștinței binelui și răului, după cum a observat și Ionuț Caragea.
E vorba în acest poem despre alt "Măr". Un măr al creației, al rostirii și rostirii universale. Al vieții ce nu se desprinde vreodată de pe Terra către alte spații mult mai pustii, oricum nu cu atâta viață fizică, organică și trăire spirituală.

Iată de ce am comparat și titlul, și discurs potrivit liricii cu titlurile nesfârșite ale ultimelor poeme semnate de Bogdan Geană: la el titlurile luate separat au ajuns scurte eseuri "biografiste" nespecific douămiiste, ori din alt curent literar. Iar textele... povestiri, nuvele, scenete. Nu se face așaceva.

Apropo, chiar tu, Leonard Ancuța, ai atras atenția astăzi direct autorului, să-și mai micșoreze titlurile, căci nu sunt prezentări ș-o afișe pentru propriile texte.

S-a nimerit ca Elena Papadopol să facă un poem extraordinar. Scris laconic, dar filosofic. Să ia aminte și Bogdan Geană cum se scrie poezie adevărată pe Poezie.ro!

Avem nevoie de poezie în adevăratul sens al cuvântului.
Mai bine versuri scurte, "Respir", "Unde sunt eu?", "Unde ești tu?", prin care eul emoționat de natură să ne provoace să medităm la intențiile sale de a defini a o stare de liniștită contemplare nocturnă a Lunii, decât să fie complicat imaginarul cu evocări din trecut ce se amestecă, după cum vedem în textele lui Bogdan Geană, unde eul literar sau al memoriei nici nu contemplă, ci analizează viața ca pe-o succesiune de întâmplări, derulate cândva și povestite sub aparența versurilor.
Luna este comparată c-o "lampă" "oprită în același loc", cea mai "privită" sursă a luminozitatii în istoria omenirii.

Cadrul desen este considerat "un desen geometric/ cu multe puncte scânteietoare".
Metaforă memorabilă, și din domeniul științelor exacte, pentru halo selenar, stele, constelați, cer senin nocturn.

"Mărul luminos" la care privește eul liric este un pom iluzoric în a doua strofă. Devine unul cu adevărat alegoric. Al vieții. Poate și al morții, abia sugerate: "brumat de nori, în noaptea/ pe care-am așteptat-o". Din următoarele versuri aflăm că e cosmosul unit cu suprafața terestră, noaptea Pământului: "a făcut inconjurul livezii,/ pe jumătate cer,/ pe jumătate pământ,/ fiind mult prea obosit/ să se rostogolească în timp". Ar putea să iasă din legăturile legilor, să deraieze în haos. Însă mărul nocturn, liantul cer-pămant se tine încă bine.

Plin de meditație, fecund poetic acest text.

Nimic din aciditatea evocativă și maldărul de imagini disparate din textele denumite impropriu "Poezie" de Bogdan Geană în ultima vreme.

Sa fim mai atenți când considerăm poezia Poezie! Pe Poezie.ro.

"Acaparator", nu "acapadator", scuze!

Ideea "iar dacă tu nu mă mai iubești" apare în versul al treilea.

La mare, foarte mare distanță, după ce nedumerirea se creease acapadator în mintea cititorilor, aflăm că eul se adresează cu "mă iubito" cuiva anume, partenerei de viață

Înțeleg să transpară din text luciditatea, în primul rând, observarea atentă a unor episoade de viață adevărată.

Totuși există doar un el al înregistrării aspectelor din jurul său, un om care trage niște concluzii, de apreciat. Nu eul sensibil al artistului liric.

Aici este vorba numai despre un eu cameraman. Ideea "iar dacă tu nu mă mai iubești" ar fi trebuit continuată. Rămâne suspendată, inutilă în text. Nici nu se poate bănui cine, ce este acest "tu": Dumnezeu, părinte, soră, colegă iubită... Așa vine vorba: e simplă expresie colocvială, cred.

Sunt relatate niște amintiri de demult.

Discursul este cel al povestirii. Remember-ul o fi o înduioșare, a eului liric, dar nu este poetic.

A alunga în mod programatic tot specificul lirismului nu mai înseamnă aplicare a tehnicii epicizării în grad maxim, deoarece dericizarea atinge chiar ultima limită.

Evocarea este specifică prozatorilor, autorilor de jurnale și mai ales memorii.

Poezia este inversul acestui text.

Îmi pare foarte rău să afirm aceste lucruri.
Trăsături ale lirismului nu există.

Sunt doar trăsături epice în cel mai pur stadiu. Sau din "genul memorialistic". A se citi volumul didactic al lui Nicolae Manolescu "Genul memorialistic".

Aceste comentarii ale mele sunt puse și ca îndrumar pentru cititorii mai tineri: să nu creadă ei îndeosebi că așa sună și așa este poezia romanească biografistă de tip nouăzecist sau douămiist, ori de altă factură necunoscută, căci nu pot fi considerate aceste rânduri versuri. E un anacolut "versificat", adică tot anacolut.

Nu există nici tehnica ingambamentului.

Pentru că nu sunt versuri. Nu este emoție poetică.

Nu există deloc indicii evidente că acest text este poem, iar discursul său literar este unul de gen liric.

Nicio dovadă!

Amestec de genuri până dispare Poezia.

Nu-mi convine.

Nu este ceva normal.

Mergea mai degrabă încadrarea "Personale"- "Gânduri".

E vorba de Gânduri că trăiri într-un anumit timp, necunoscut.

Ce fain răspuns a Stănică Ilie Viorel. Remarcabil răspuns.

În semn de protest, pentru că titlul textului continuă să fie la fel de lung, ca și la celelalte, după cum a observat Leonard Ancuța, ocupând spațiu la comentarii și recomandări cu ghiotura o să spun un singur lucru despre text, o simplă... "recomandare":

Propun ca pe viitor să aleagă teme literare diferite și DISTINCTE pentru "poemele" sale. Altfel ele se vor confunda prea tare cu proza, jurnalul și memoriile, indiferent de valoarea lor estetică. Nediferențierea tematică a acestor "poeme" nu este în profitul autorului și al cititorilor. Cine îmi garantează mie că nu este la urmei urmei o plasă întinsă tuturor, iar textele vor finite produse într-o carte de... proză?

Spuneți-mi, cine?

Eu am luat tot decorul ca la o scenă de... gelozie sau despărțire

Toată dragostea și considerația mea pentru bărbații care mai regretă. Nu doar pentru cei care fac reconstituirea.
Într-adevăr, pot exista și indicii pentru crimă. Orice despărțire după mare iubire e într-un fel crimă.