Dragoș Vișan

căzut în cap

capul plecat

Atunci când eul liric afirmă că "te-aș fi putut picta/ În tablouri cu stil,/ Aș fi desenat ochii tăi, ca de copil/ Și un Univers care ne-ar fi zâmbit" înțeleg că este sensibilizat foarte mult de cineva, însă din păcate realizează un op, un poem kitsch.

Sunt pe Facebook unele grupuri cu astfel de poeme copiate la indigo, de mare dragoste, într-o retorică impresionistă.

Liniștit de tot

De tot liniștit

Bineînțeles că "noos", din greaca veche, înseamnă "minte". Dar și "inteligență". Camil Petrescu, care a fost și filosof idealist, a conceput noocrația, ca formă de conducere statală.

Această proză scurtă devine o parabolă satirică excepțională, pornind de la o proză scurtă (anecdotă de cârciumă): "Povestea unui om leneș". Nu trebuie luate toate informațiile drept exacte. Sunt și exprimări ironice. Aș spune că nu se aplică oriunde. Dar mai sunt și alți funcționari "oamenii leneși".
E câte unul la serviciu Romeo ce-și mușcă "Julietele". Mai e și îndrăgit de șefu', pe care-l tutuiește. Și chiulește.

Și "Arta de-a nu scrie un roman", cu cei cinci eroi ce discută, discută, dar nu mai ajung la acțiune, însă din toate discuțiile lor iese ceva. Jerome K. Jerome.

Nepovestea, simpla anecdotă "Povestea unui om leneș" devine o parabolă a greșirii destinului, din copilărie, a unor narcisiști cu îndeletniciri ludice obsesive, (i)maturii parlamentari.

Un cal năzdrăvan, Cezar și un soldat între oamenii cu destin tragic: tatăl naratorului, care nu scapă până în final niciun indiciu, nicio lacrimă!

O povestire autobiografică excepțională. Sunt vreo două-trei mici greșeli, de îndreptat.

Știe cineva ce am vrut să spun prin "noos", ținând cont și de contextul în care am folosit cuvântul din greacă?

Figitivul dialog misterios din poemul "punctul zero" de Irina Lazăr ne face să surâdem, pentru că se tinde spre gradul zero al poeticității confesive, către oglindirea în sine a textului literar.

Interesant: să te situezi la un punct zero a ceva ce nu poate fi spus. Un incipit liric mai nonconformist rareori e de găsit. Eul liric se învăluie într-un mister, în "lentoare, plutire", poate că se recunoaște melancolic, sau se vede omul neînțeles ("lume care nu te mai crede/ o lume de abur".
Așa lume, așa răspuns către ea!
Enumerație din centrul textului, prin care se conturează și mai exact o stare ușor apatică de necăutat dialog cu sinele propriu sau cu cineva, presupus a asculta:

"o lume de abur
mintea în vârtejuri
lumini
nelumini și neliniști".

Această parte sau secvență lirică, de mijloc este un intermezzo foarte bine gândit, cu antiteza din urmă, cu două metafore la început, pentru partea din urmă a poemului:

"o să vin la tine cu autobuzul dacă o să pot dacă/ o să mai trăiesc
dacă până la tine drumul nu e închis
dacă nu o să mă împiedic dacă nu o să cad,
dacă o să mă sprijin într-o conversație telefonică".

Ambiguitatea lui "tu", dacă este mort sau viu, dacă este un cunoscut ori chiar necunoscutul întruchipat, nimicul Nirvanei, interesează publicul cititor în direcția descifrării unei enigme, pe care eul liric feminin o păstrează întreagă până la capăt. "Conversația telefonică" poate fi însăși bogăția de sensuri ale acestui dialog cu nu-se-știe-cine, eul liric fiind singurul care recunoaște persoana căreia i se adresează înainte de toate alte sugestii, insinuări de captare a interesului și din partea altora, a ascultătorilor ce receptează mărturisirea.

Pion de scos.

Glumesc. Pe "nebunii de legat" i-a dezlegat deja SIV. Bravo, SIV!

Nu credeam că eul tău, Ilie Viorel, poate fi atât de visător în ciuda unei deziluzionări masive. Și fericirea poate că a rămas din starea aproape onirică prin casă. Mai ales ca... parfum. E deosebire între mireasma prezenței și mirosul... absenței. Aici pleacă ideala făptură, muza, eul liric o cheamă să se mai arate sub pânză (a nopții). Eu descifrez riscant mesajul acestui text ca fiind unul de meditație asupra sensurilor unei mari iubiri, față de Poezie și starea contemplativă dată de cuvintele ce vin din visări, vise și gânduri profunde.
Lacrima nu-l atinge pe eul liric.

Și tu-ul cu care vorbește e melancolic(ă), însă spune lucrurilor pe nume (florile dim vază sunt chiar moarte, deși mai par vii).

Cuvinte îndemnuri, deschideri ale inimii în situațiile-limită, stări de contemplare a disponibilității sufletești, voințe puse în slujba omenirii, sau armonizări din lumea vietăților ce muncesc zumzăind și se sacrifică pentru idealul lor social: viața stupului să prospere armonios. Fiecare secvență poate fi și poem separat, dar tematica le unește prin iubirea emanată când se dorește acest lucru, ori din instict.

Vindecarea pământului, sau a sufletului împietrit necesită totuși o umezire, măcar din lacrimi adevărate.

Am bănuit. Abia aștept și eu să dezvolți subiectul. Și să penduleze istorisirea ori meditația ba în trecut, ba în prezent.

Ușile oricărei religii se deschid dacă batem în ele. Dacă intrăm, ne tot plimbăm în timp, arăt diacronic, precum și în sincronie cu adepții altor religii. Un drept de care se poate face uz oricând. Mariologia presupune și altceva. Orice femeie, la orice vârstă, se poate compara cu Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului.
Nicio mamă de mare profet, nici mama lui Mahomet, nici aceea a lui Buddha nu a avut o viață obișnuită. Mama cu adevărat sfințită e totuși Maria, prin Pruncul său. Spiritual, la orice vârstă femeile din lume ar vrea să aibă puritatea și frumusețea morală a Maicii Domnului.
Acum, dacă viziunea aleasă este de "Biblie hazlie", de acord, suntem ochi și urechi asupra unui demers satiric, de critică negativă asupra pasajelor biblice!

Ce-am fi noi oamenii dacă nu fluturi berbanți, înaripate joviale. Alaltăieri, într-un burg ardelenesc am văzut totuși că un bolid pe stradă a aruncat un fluture drăguț în fața mea, pe trotuar. L-am ajutat să se ridice, aripi întregi, numai că din coadă îi ieșea un strop de lichid din impact. Mai zbura, funcționa...

Poate fi dezlegare alegorică: fluturele e poetul, floarea pasiunea sa, arta. "Bea nectarul" arată inspirație, transpirație, scris! Chiar e "mistuit de dulce", hrană fiindu-i frumosul artistic, noblețea ziceri, creația de neuitat. Și cariera unor fluturi poeți "sfârșește-n iarba moale. Efemeritate, deșertăciune!
Splendid mesajul, că în final doar florile, locul de conlucrare, îi păstrează fluturelui trecerea.
Ritm mai mult iambic. Dar nu e menținut constant.

Mulțumesc mult, Teodor!
Lupta cu tot ceea ce este nedrept, constrângător, în antiteza și totuși unită cu rugăciunea în fața Maicii Domnului, să fie bine, să nu ne lăsăm pradă disperării nicicând.

Mulțumesc. Să fim sănătoși, voioși, neînfricați, căci acolo-n cuibul păsării Phoenix e casa artei cuvintelor, nu în locuri expuse căderii progeniturilor.

Typo "m-am retas".
O floare-plantă, un prieten adevărat. Să nu uităm să iubim trandafirii, nici pe vreme toridă. Eu o să constat asta când mă voi întoarce din concediu să măsor din ochi grădinile blocului.

La "cot, coți", cel mai nimerit răspuns, s-ar mai adăuga și "cot, coate" ca să nu rămână nespuse, neghicite necunoscutele anatomice din ultimele două versuri ale ghicitorii.