Dragoș Vișan

Mulțumesc mult, Elena Papadopol, pentru această interpretare atentă a versurilor mele (motto-ul e un poem redescoperit de mine pe Agonia în această dimineață, după scrierea în zori a poemului actual, notat după semnul "***").
Am vrut să-mi dovedesc că prezentul în lirism poate să nu apară. Că se poate face abstracție de faptul că eu mai stau pe Agonia și nu o întind încă la deal-munte, într-un tărâm feeric și rustic, ce mă așteaptă de la anul nou să-l revizitez cu familia mea. Plăceri simple, muncă, drumeții. Poate le fac, poate nu le fac.

"Fii aproapele tău", repetiția.
Să fii.

Ești într-o stare de Grație lirico-filosofică, Ilie Viorel! Stai așa, ca Ilie Moromete. Stai bine.
Cu plăcere. Mergi pe liniile acestea, verzi-albastre, ale frământărilor adânci, ale întrebărilor precum Ilie Moromete, precum un cetățean aproape condamnat să îl doară înfiorător decăderea umană, neobservarea actuală a unor revirimente culturale naționale notabile. Poate Agonia aceasta va aduce totuși ceva nou. O iubire de înțelegere și artă adevărată. Nu zic că nu a fost și artă multă mai nonconformistă, rebelă și șucăreală zadarnică în ea. Filon artistic dublu: apolinic și dionisiac agonal. Așa ar fi normal. Unii se înscriu fără voie în primul. Ceilalți, programatic și instinctual în cel de-al doilea. Două mănunchiuri de talente, orientate diferic, însă sper către o destinație bună, a esteticului pur, valoros.

În ultima strofă, memorabilă, eul liric se unește involuntar (fără nicio premeditare, fără gând precis, doar sub o mare inspirație-revelație) cu unul al unei vietăți supraomenești, duhul inconștientului jungian colectiv, il Separatio. Iată cum se poate atinge fără voie sublimul în poezie. Îi las pe cititori să continue interpretarea superbului micropoem. Eu am trasat doar niște linii secunde, interpretative, nu neapărat de ordinul criticii literare tradiționale, sobre, ci mai mult în stilul eseisticii de ordin critic și literar, într-un început de jurnal de lectură pentru cenaclu.

Fără să citesc din dialogul comentatorilor de dinainte, remarc un micropoem de meditație, marca deja înregistrată, în stil inconfundabil Stănică Ilie Viorel, pe tema poetică a cunoașterii de sine, a descoperirii frumuseții morale kantiene, sub frumusețea cerului diurn sau nocturn, "înstelat".

O revărsare de sentimente nu găsim direct exprimată. Luciditatea tristă determină pe eul liric îngândurat să înceapă discursul său ca un filosof:

"te-ai redobândit prin întrebări, e un fel de a spune".

Acest incipit liric aduce în discuție faptul că orice supoziție a filosofului, orice afirmație a artistului poate fi și contrazisă, iar verificarea stadiului de înaintare în înțelepciune... cu atât mai mult, totul fiind relativ, totul fiind și o simplă impresie, nu convingere permanentă.

Urmează, prin sugestii, o comparare a sevei din lumea vegetală, a nervurilor frunzelor cu energia depusă de om, prin vizibilitatea venelor prin piele, părând "albastre", la fel de nobile, prin muncă și cunoașterea lumii:

"ai lăsat liniile albastre să prindă
conturul frunzelor pe măsură ce acestea
tăiau orizonturi, iar tu, cu propriile linii
desenai".

Ne aducem aminte și de Arhimede, studiind în gând legile naturii prin scrijelirea cercurilor pe nisip, pe timpul atacului asupra Siracusei. Tropii se contopesc și ei, dinspre personificarea simbolică a "liniilor albastre", a "contururilor frunzelor". O lume mai mult a ideilor primordiale, de la Platon, dar și o testare prin ochii unui om de știință a lumii văzute, în toate articulațiile sale atât de minunat făurite în "ille tempore", în atemporalitatea pregătită să devină timp și devenire.

Cele mai incitante spre meditație sunt versurile independente ale micropoemului:

"alte frunze, alte orizonturi

doar ramurile lipseau, și umbra".

De fapt, un itinerar al cunoașterii de sine și a universului, a naturii întregi, fără ca eul liric adolescent, tânăr, matur să-și ascundă fața, într-o observare atentă a realității, dublată și de răgazuri contemplative, gustarea clipelor fericite.

Finalul micropoemului arată clar apetența eului liric spre solilocvii, îndrăgirea postblagiană-nichiteană a oricărui "copac", receptarea verdelui cu puterea regenerării lumii, a autovindecării ce poate fi transmisă și omului înțelepțit, prin spiritul natural curățit de balastul ființării, chiar prin artă și filosofare:

"pasul către celălalt copac l-ai ales
urmând zborul răspunsurilor purtate de vânt
către o altă împreunare".

Fabulos! O proză scurtă autobiografică atât de originală, c-o artă narativă și descriptibilă impecabilă. Descriere a viselor, revelațiile, a stagiului de flăcău cu înger, îngeraș ghid, a celui de proaspăt tată , cu ocinaș învățat de la fiu. "Scară la cer" de Marin Sorescu e, cred, o lectură la care se raportează eul narator și meditativ ca la un text de referință, exemplar. Toată existența este ceva de suspans și se leagă motivațional toate din universul casnic.

Voi mai reveni. Am aflat aici și sursa viziunii literare din poeme.

Da, titlul "Iubitei eliberate de afară" merge până la "substratul iubirii, caracteristică a existenței adevărate", maica țară, spațiul exterior celui casnic, familia cea mare, după cum i s-a mai spus. "Lumina" vine de la toate femeile României.
Și venirea zilei, și venirea nopții.

Mulțumesc mult și pentru comentariul ce surprinde atât se bine articularea ideilor din poemul meu rezultat din poemul dumneavoastră.

O întreagă amintire despre regele Mihai I și bunicul veteran de război.
Se duce moștenirea culturală, intelectuală de râpă.
Mulțumesc pentru aceste cuvinte. 23 August valorează mai mult! Un act de întoarcere a armelor, venit de la armata noastră care ar fi înroșit tot Pământul Sfânt cu sângele nostru și sovietic de ar fi continuat să îndeplinească tot comenzile germane hotleristr, dar coordonat de către Majestatea Să Regele Mihai I. Cu girul americanilor, englezilor, francezilor în curs și ei de eliberare.

Pentru prezent, în 2023 23-ul August nu trebuie pomenit, zic cei din Berlin, Viena. Ordinul Înaltului Stat Major al armatei române a fost din 24 August să se recucerească rapid Bucureștiul și să se facă o mare linie de apărare în Câmpia Română, extinsă în Carpați și Balcani pentru protejarea multă vreme a Budapestei, Vienei și Berlinului (am ascultat și vazut astăzi pe poporul Cinemaraton TV, la rubrica de "Secvențe...".

Eu am văzut lumina zilei și am înșirat șapte ani de-acasă în cartierul 23 August din Tulcea.

Și bineînțeles că respect această mare zi. Chiar dacă sunt republican convins, mă întreb de ce nu a obținut Nobel pentru pace în 1945 chiar regele Mihai I, pentru actul de lovitură de stat, arestare a lui Ion Antonescu și Mihai Antonescu, unire a armatei române cu cea sovietică și marele său aport la urgentarea sfârșitului Celui De-al Doilea Război Mondial.

Ce a crezut Occidentul în întregime pe 23 August 1944? Că regele Mihai I i-a păcălit? Voiau să persiste Frontul de Est mult și bine în Carpați, Balcani, Polonia?
Au considerat numai (și austriecii fanatici hitleriști) că noi, românii, i-am trădat în 1944-1945. Nu ne-o vor ierta niciodată pentru acel act de mare Eliberare a țării între 23 August și 25 octombrie, cu mare tribut de sânge românesc. Țară ocupată de mult de nemți...

Acasă am și lunetă astronomică, precum și lunetă cu trepied de vânătoare sau de observări montane. Copiii mei merg periodic la observatorul astronomic. Și la cățărări montane. Și la caiac și plută. Și la concerte rock. Țară, țară, vrem sportivi, vrem iubire de copii, vrem liniște și pace, să creăm, să muncim, nu să ne risipim forțele în zadar! Din casele noastre vrem să facem lucruri importante.

Nu accidente ca la 2 Mai. Totul "era bine" după polițiștii nevigilenți și șoferul acela de 19 ani circula haotic.

Cum să nu ne inspire și chiar influențeze feminitatea, din atâtea texte bune ale doamnelor și domnițelor de pe Agonia?
Țară frumoasă și liberă de pe 23 august și 25 octombrie 1944, a lor ești, a româncelor atât de talentate, brave și iubitoare!

Da, poemul este inspirat după cel de astăzi al Elenei Papadopol.

Din cântecul fiecărei camere
răcoare de crepuscul să vină,
geamuri, ușă
balcoane
deschide-mi, trage perdeaua
să intre fie zorii cu noaptea
pe ducă,
fie soarele ce-apune, răsare,
tot peisajul nemicșorat,
mărit, apropiat c-o lunetă
pe Lună într-o zi minunată
de 23 August

Ei nu doresc împăcarea. Eu o doresc.

După răspunsul tău, SIV, o să închid comentariile la această postare. De peste 12 ani n-am mai apăsat pe acel buton.

Tocmai s-a terminat "bâlciul" lor.

Eu le analizez acum texte. Am voie. Numai așaîi fac să dea înapoi. Să-și vadă bârnele din proprii lor ochi, nu doar cioburile din ochii mei, ai Elenei, ai lui Ionuț, ai altor oameni de bine ca tine. Este o critică literară necesară, de profilaxie și însănătoșire de lungă durată. De imunizare fermă în cazul apariției atacurilor adevăraților "troli". Numai văzându-și minusurile propriilor creații literare, lucrând să le recenzez scrierile mai noi ori mai vechi putem stabili și arheologia adunării frustrărilor lor, din pulsiunile pe care le-au "sublimat" uneori fără autocontrol strict estetizant.

Doi poeți importanți puși de-acum înainte cu creațiile sub lupa criticii literare avizate. N-o să mai discut decât asupra textelor cu ce-o doi. Împăcare nu doresc. Să mă sune și să discut cu fiecare... nu cred.

Acest coșmar din poem este de fapt o revelație. Ajungem în viață să cunoaștem anumite medii care ne pot modifica idealurile, însă c-o rezistență mare putem ieși din aceste medii. Cu timpul ele se mai curăță. Oamenii din ele se mai îndreaptă.

Atunci când ai fost în Cenaclul din Chișinău al lui Dumitru Crudu ai parcurs o inițiere în literatură, teatru, publicistică, ați scos reviste și pliante fantastice ultramoderne. Venirea ta apoi la studii în România, viața de poetă te-au ajutat foarte mult.

Te rog să revii cu adevărat pe site, să faci și adevărată critică literară, așa cum ți-ai dorit. Să dăm raite și pe la rubrica Atelier, să-i ajutăm pe cei care nu au nivel și disperării, cerând ajutor constant.

Typo "gazonat".

Mulțumesc mult și domnului Radu Herinean. Pe mine mă distrează polemica fair-play cu cei doi valoroși poeți ai Agoniei, Claudiu Toșa și marele Emilian Valeriu Pal, cel gazonat cu premiul USR pentru debut editorial. O să le studiez poemele la sânge! Adică foarte vigilent și temeinic. Să nu replică acum că nu le înțeleg "literatura de nișă". Nișă nu există la un scriitor galonat de toți membrii Uniunii Scriitorilor din România. De nișă nu este nici poetica erotizată în exces a lui Claudiu Toșa. Ci sunt obișnuite poetici de Strasse, pentru toată lumea, ca oricare alte poetici, de diverși autori. Nu sunt speciale, de nerecomandat unora.

Claudiu Toșa, mi-ai dat stea.

Prin aceasta mi-ai aprobat efortul de a-ți studia opera de pe Poezie.ro sau Agonia!

Acum ce faci, te plângi? Textul asupra căruia m-am oprit, "Introspecții" nu este tot unul mai vechi, de pe 13.09.2004?

Am aprobarea ta prin înstalarea eseului meu.
Dacă ai juca fair-play, atunci nu ți-ai înștiința prietenii vechi să intervină. Abia îi aștept. Să-i văd cum îți și apară creațiile, pe care le apreciau sistematic înainte.

Amesteci borcanele. Ai pierderi de memorie. Nu cred că ești ce pretinzi a fi psiholog și într-un domeniu imposibil pentru tine. Ia ceva să memorezi mai bine.
Unul vorbea despre soțul unei doamne, altul pomenea despre legislația cu sancționarea celor care lasă scris elogii pentru Dolfi. Dar prin locvacitatea ta de informator mediocru tot incriminezi fără discernământ.

Fă-ți o listă neagră: pe o coloană cu observații asupra mea, iar pe alta asupra lui Ionuț.

Fii specialist! Nu aguamiu în psihologie și terapii individualizate. Fă-ți plan de intervenție personalizată asupra fiecăruia dintre noi, doctore în Ady Hi. Emilian Valeriu Pal! Mai întâi modifică sau șterge de pe site "stihirea 1", cu pomenirea vârstei Fur_Ruhr-ului ca reper existențial de condamnat: pentru eul liric, nu pentru alții, că doar nu te citesc niște dezaxați, ci niște oameni normali.

Nu iau în calcul că eul liric din texte ori comentarii (Claudiu Toșa = Rodica Vadilescu) ar fi femeie ori de sex incert. Poate fi ce vrea el, Claudiu Toșa. Sau Rodicuța "sa".

Eu credeam că mă împac cu el. Adică mă întâlnesc în București, dacă mă sună.

O să cercetez mai mult poemele sale de pe Agonia. Să-i aflu viața cât de cât. E prea sincer cu toată tendința mitomaniacală și carnavalescă și nu ascunde aproape nimic.