Dosare pierdute (12 aprilie 2009)

Scenetă teatrală cu alternanțe poetice Cadre ipotetic avantajoase Măștile actanțiale ies din oglindă Fața autorului este cea a publicul Asistăm la o pierdere continuă de roluri Titlul n-are legătură cu CNSAS VOX AUCTORIS (se strâmbă mult până naște prima reduplicare a feței sale receptoare): Canalie, ieși! Stai să te recunosc... Să-ți dau nume... Pentru că tu nu știi să ți-l scrii singur pe-o carte. Tu ești domnu’ Nae, nu?! Ionescule, pleacă de-aici, pentru că trăirismul tău este considerat astăzi mai agresiv decât fascismul italian, maghiar sau hitlerismul… Păi nu i-ai auzit pe Florin Þurcanu și de Alexandra aceea Lavastine ?! Tu ești, domnule Nae, il capo di tutti capi... și-ai pervertit generația treizecistă. NAE IONESCU (amorezat de propriul discurs) Eu trăiesc și în sicriul de plumb în care m-a-nchis M. S. Carol al II-lea ca să tac! Fie de la mine, o șterg ca să-l bântui pe un ginerică-actor Duda, dându-i ghes să lase odată statutul ingrat de prinț și să dea înapoi moștenirile regale devenind președinte republican. VOX AUCTORIS (foarte liniștit, sughițând oleacă, naște publicului pe-unul de-al lor) : Þie-ți spun, dă-mi sărutare, așa, mai conspirativ, Mihaile Sebastian. Pentru că ai ținut contabilitatea “Jurnalului” înainte de-a fi inventate știrile de la televizor. Ce vâlvă_taie în carne “Jurnalul” tău și-acum ! MIHAIL SEBASTIAN (își primește diploma călcată în semn de ștampilă de automobil, cu un zâmbet fals, histrionic) Știam de-atunci (își spune în sine) că îi voi surclasa pe toți colegii mei de generație. Așa trebuie să relatezi istoria : dacă nu le place deloc românilor de ei, măcar să aibă complexe cum am avut și eu… (urlă în gura mare) Nu, nu ! Nu-mi primesc onorurile. Le dau răsplăți pecuniare rudelor și prietenilor din Brăila, ca să mai facă documentare despre mine. Altfel, mă-mpușcă ori comuniștii din Rep. Moldova ori agenții dubli veniți din Albion ca în Bucureștiul postbelic. Mai bine înjur cum știu, nestilat deloc, din șeolul meu unde țin “Jurnal II”. Acolo mă retrimit, ca pe-un schior abil ce eram în “Jurnalul” antum, dacă m-arunc cu schiuri cu tot sub tren. Voința mea este ca “Jurnalul” să aibă parte de ceea ce n-a avut nicio operă de-a mea – să se vândă mai ceva decât “Anna Carenina”, să fie un adevărat Gescheft al lui Liiceanu, editorul meu adorat! VOX AUCTORIS (iar asudă în transă, iar îi îngheață publicului o perucă din ceața acum medievală, trăgând din Tartar de moațe o figură neagră): Te-am văzut spionând din culisele morții lor pe sărmanii spectatori. Domnule Dracula, nu arăți deloc medieval. Ai haine casual, ochelari de polițist, o geantă Dolce & Cabana, bască de artist... Așa ieșiși tu acum din șpalturile lui Guttenberg – la patru ace, cu o săbiuță-medalion la gât ca să străpungi carotida..., fugi de-aici!... Ia spune-mi, nu cumva eu arăt așa în oglinda ta, când te creez în mileniul al treilea? DRACULA (schimbându-și rapid costumul în garderoba lui Bram Stocker, luând în piele aparatura zborului telighidat de liliac): “Cobor în jos Luceafăr blând/ alunecând spre ceafă/ pătrund în sala ta și-n gât/ cavou-mi luminează!” Da, văd că în sfârșit mi-a pregătit cineva și la Teatrul Național, nu doar la Satu Mare pista de aterizare. (Scuipând apoi mult sânge luat prin transfuzie de la spectatori, își face apariția din Batman-ul cu chip de șoricel însuși Domnul Dracula, prezentat de către Vox auctoris) Pfui! Ptiu, ptiu, ptiu, că nici tu n-ai sângele părintelui meu irlandez... Sângele vostru nu s-a ghiftuit și-mi lipsește vâna jucăușă a lui Lord of the Dance... Cine mai ești și tu, că nu te pot înghiți deloc?! VOX AUCTORIS (mângâindu-și mustața, pleata și barba) Dacă-ți spun că eu sunt Prințul întunericului?... Dacă te invit să crezi cuvântul dat de mine, Vlad zis și Dracula?... Dacă te trag în țeapă, pentru că-mi încalci ca un erou din afara zidurilor teritoriul VALLAH, ai ? Vai de tine, clovn horror! DRACULA (nedându-se rapid plecat, deși are dosarul existenței gol sau plagiat) : Te provoc la duel… verbal, bineînțeles. VOX AUCTORIS : Eu țin cu dinții zalei mele de mare cavaler cruciat Gurile Dunării. Sărut pământul gras zis Basarabia, de peste acea Dobroge care-a fost a bunicului Mircea cel Mare (zis pleonastic ”cel Bătrân”). Necuceriți de turci, unguri sau moldavi, mă așteaptă cu cheile lor bizantine portarii Chiliei și-ai Cetății Albe. Înainte să te strivesc, lighioană înaripată și mumie reciclată, o să te trimit catapultat drept în piciorul vărului meu Ștefan-Vodă, ce-mi atacă dornic numai de propria glorie, Chilia mea de principe admirat de papa Pius al II-lea. Ia să-l chinuiești pe el de-acum, când eu dispar de pe tron și iar apar iluzoric pe la Curtea din București, din cincizeci în cincizeci de ani… Tu, ingratule liliac, trimis de mine ca blazon să dai dureri, du-te din această sală, de la spectatori și cangrenează-i vărului meu Ștefan piciorul rănit, încă de când a atacat pe nedrept Chilia. Auzi, liliacule, să te transformi în doftorul lui de la Curte, venind din Francia, din ținutul nemțesc, ca să-i lași mereu din sânge, până va ajunge sfânt și mare peste cele cincizeci de câmpuri ale luptei începute chiar de mine. DRACULA : N-o să se mai sperie tinerii dacă mă reinventez, neirlandez, nici măcar săsesc, rusesc din legende, ci semănându-ți prin sinceritate sau curaj, luându-ți chipul din oglinda asta… Și eu vreau un alt statut, un rol invincibil, al haiducului de drept divin – astăzi devenind scriitorul căruia i se va citi corect atacul de noapte și pregătirile de eșafod ascuțit. Eu vreau să fiu tu, dar tu nu vrei, nici mort. Înseamnă că nu te las, sunt un al doilea Iuda din Iscariot. N-o să trăiești ca eliberator al românilor, ci ca un Christ mai întâi mort, apoi… VOX AUCTORIS : Cam semeni, așa cum te-a făcut Stocker, cu primul meu prototip robot literar, lui Kir Ianulea, lăsat din ceruri acționar și negociator isteț. El amanetează mii de vieți, se scoate, se face om când devine neom, ventriloc. Așa crede și ginta valachorum de astăzi, luând de bune ce le zice să facă F.M.I.-le occidentale, trăind măi rău ca țiganii cântați de Budai-Deleanu. Du-te, fratele meu reduplicat, torturează-i măcar pe înaintași, pe ”ante nos”, pe moși, pentru că pe după gâtul conducătorilor aștia de azi lipsiți de puteri vei muri de sete, pentru că jugul tău la jugulara lor de hoți le e prea greu! DRACULA : Mă duc și în țara aceasta, de la originea lu’ maică-mea nu și-a lu’ taică-miu, apoi nu mai mă-ntorc. Proști găsesc oricând pe Glob. Auzi, să nu-mi facă ei măcar un parc de distracții. Sau un post sadic de televiziune, când deja există de zece ani (cu o intermitență la-nceput) postul masochiștilor unui diac…, nepriceput nici la reprodus o știre ca lumea… VOX AUCTORIS (iar se căznește facial și trupește : prin operație estetică, își mută glasul, își drege altfel corzile vocale, își modifică pomeții obrajilor, arcadele, mandibula, maxilarul, muchiile tâmplei și-ale bărbiei, cutele, buzele, genele, sprâncenele, toți perii – exact după succesul celei de-al doilea transplant facial realizat în State pe data de 11 aprilie 2009) Ce nerușinat și alter-ego acesta al meu ! N-am putut să-l fac altfel să plece decât afirmând că eu sunt Vlad Dracula. Dacă i-aș zice oricărui președinte de după revoluția din 1989 că eu sunt el, ce s-ar întâmpla ? Dacă mă înscriu la prezidențiale ca independent, acum în primăvara lui 2009, ca Antonescu sau Vadim, nu mă vor vota? O votează ei și pe noua Elena, ca să facă împreună cu nea Gigi caterincă pe la Marea Mânecii... Ce-ar fi să-l chem pe un medium de revoluționar anticomunist? Ah, te nasc eu oare, sau vii tu din spațiul Schengen în mine, Ilașcu Ilie?! ILIE ILAȘCU : Vin acasă, din iadul transnistrean, să știi. Trec rușinos Prutul. N-am știință să vorbesc bine-n parlament. Fac prostii pe altfel de străzi. Mă spăl pe mâini și iarăși stau bine-mersi. Smirnov a fost băiat bun cu mine, m-a vrăjit cu ochii lui albaștri ca să-mi subminez viitorul șef de la București. Pe cine-mi va trece pe dinainte, în drumul meu prin România, îl calc fără remușcări, că am imunitate ca parlamentar. VOX AUCTORIS: Du-te învârtindu-te pe macadam, că ție ți s-au călcat creierii la Tiraspol! Știi tu ce fac studenții din Chișinău ? Nu știi, pentru că printre ei s-au infiltrat chipiurile serviciilor secrete K.G.B. și r.s.s.moldovenești, să așeze tricolorul României pe clădirea Parlamentului în care n-ai intrat nicicând, pentru că ar fi fost prea suspect… Ar fi vrut rușii să te folosească mai mult, dar de-atâta slănină ți se oprește limba-n gură, de parcă ai dat în rigo mortis. Þuști, fă pași de-aici… (și iar asudă cuprins de noi friguri pentru a reduplica alt dosar uman, o nouă apariție de arhivă) Oglindă celulozică, în ochiul tău curat, prin care curge lin cerneala și timpul vieții palid, anosta mea înfățișare ai supt-o, te sparg, nu pot sta ! Dă-mi-l pe cel mai titrat dintre titrați, pe Vântu, sau adumi-l pe văru-su Patriciu Dinu ! DINU PATRICIU : Am venit, eu sunt duhul lămpii lui Aladin, care știu secretele corupților din țara mea. Ia spune, ce-ți pot dezvălui…, alege tu : despre ceea ce mai e prin buncărele lui Nicolae Ceaușescu, pentru ce s-au luat cele douăzeci de miliarde de euro împrumut și se taie din bugetul multor ministere, căci să știi, cumpăr Carpații, nu doar Năvodarii la loc, Dunărea și Bărăganul cu ce-i am la mână pe mulți, frățică măi ! VOX AUCTORIS : Fața-mi țin pitulată, actor la mângâietoarea ta mască, vrând să fiu doar retractil spectator când cărțile date de tine pe față fac paradă. Fiindu-ți dublă, fața ta-i o insultă, și o cred ipocrită după vruta lor, căci îi reflectezi în minciună când te-mbie lasciv-agresiv să taci… DINU PATRICIU : Oglindă mică, apărătoare și lance de-atac, fus orar, mă remobilizezi ca să deschid, fără jenă, pungi cu venin. VOX AUCTORIS : Spui : mai sus de sus, oricât ar vrea, un proscris nedovedit nu poate-ajunge. Nici atunci când ai distrus idealuri-prunce nu ți-au acoperit noxele tronul de pe litoral ? DINU PATRICIU : Dă-mi cel mai ozonat loc : spațiul dintre cuvinte, alb, intonație fermă direct în presă. Ecou montan, atunci, picurarea de-adevăr o să le cadă-n cap la mulți, precum stropul chinezesc torturant. Vor voma și laptele nesupt de la mama lor de câini turbați... Auzi să-i despăgubească din banii românilor pe teroriștii cumpărați și prin Irak! Numai să mă cheme și pe mine la D.N.A., ori să mă-nhațe ca pe nea’ Gigi, că vin toți redactorii de televiziune de la TV5 France Monde, BBC, RAI 1 ca să-și aleagă știrile unui cutremur politic mai la Nord de Balcani... VOX AUCTORIS: Direct, pe hârtie, chipul exprimat! DINU PATRICIU : Cu ce are el mai prost ? VOX AUCTORIS : Las’, fiindcă nu-i nefast să se facă o clisă pentru bolile interne… Spune-ți doar ultimul cuvântul : operăm cu Vântu sau nu. De ce să se spună că ai văzut cum se întinde coarda și juvățul ?... Știi perfect un putred caz, expediază-l ca la necaz ! DINU PATRICIU: Păi, dacă presupunem prin absurd că gurile noastre-n viitor vor tăcea, stă scris: atunci pietrele vor vorbi. DRACULA (dintr-un raid revenind) Ceea ce-i precar, renumele, zvonul, nu se compară cu tonul percutant. Vreau să curgă mult sânge, ori să aud de seppuku japonez prin Cotroceni sau la ședință de guvern… VOX AUCTORIS : Nu vreau să par înverșunat, dar pe grafomani vorba îi demască. Fii cu grijă, dom’le Dinu, nu te lua de caracudă ci pornește întâi vânătoarea de balene. Þine-te bine la adăpost, cum ai mai stat. Hai du-te în oglinda istoriei contemporane, căca-o-ar toate muștele pământului de sticlă mincinoasă! (iar se naște din sala teatrului prezent o reduplicare de personalitate) Dacă tu ești Stalin I. V., ce te ivești pe la noi, drac mare și împielițat, ai și tu fantomă ca temutul Þepeș Vlad? I.V. STALIN: Dinamica principiului de fier căzăcesc-gruzin, stridenta ridicare-n marea slavă de ciocane, seceri, sub Kremlin mii și mii de oase, până-n Seul, Havanna limbi de lemn arse... Parcurg astăzi escamotările lui Putin sau Medvedev, slogane în picaj, ecoul de dictat negociator având rezerve-n Donețk, Kuban, iar de prin Dambas pornesc la Reichstag și în Ruhr strănuturi aferate de petrol și alte gaze rare... VOX AUCTORIS: Cu câtă flatulență ne gratulează draga de Rusie. Ai noștri tineri își lasă combustiile vieții spre un Vest nătăfleț sau în Afganistan, Irak. (iar se naște-o altă reduplicare) O, Titulescu Nicolae ! NICOLAE TITULESCU : Degringoladei, fricii actuale nu vreți, voi tineri, să le-ndes jar în catran? Ascultați, gurilor de focoase sub furnale, cu cernobâlice ieșiri din pepeni: de haram vă fie de nu-ntrețineți flama! Pupați steluțe pe fond celest și valurile sângerii la u.s.a dependenței. Vin în 2009 să facă exerciții de război americanii în propria voastră țară, ce se poate schimba rapid în teatru de război dacă va fi atacată din Sud sau Est.